Anchetă DNA: PSD a deturnat fondurile studenților. Cum a plătit statul distracţia la munte a membrilor PSD | adevarul.ro

Cristian Meleşteu, fost director în cadrul Ministerului Tineretului şi Sportului, a fost pus sub acuzare săptămâna aceasta pentru uz de fals şi abuz în serviciu, după ce funcţionarul public ar fi obţinut pentru sine ori pentru altul un folos necuvenit.

Cristian Meleşteu nu a dorit să facă declaraţii jurnaliştilor prezenţi la DNA. Acesta a fost din 2005-2009 directorul Casei de Cultură a Studenţilor din Piteşti, în perioada 2008-2012 a ocupat funcţia de preşedinte al Comisiei Cultură şi Tineret a Consiliului Judeţean Ageş, iar în anul 2012 a fost numit director în cadrul Ministerului Tineretului şi Sportului. Cristian Meleşteu este finul deputatului PSD de Argeş, Mihai Drăghici.

Procurorii susţin că în cursul anului 2013, Meleşteu (38 de ani), în calitate de director al Direcţiei Programe şi Activităţi pentru Studenţi din cadrul Ministerului Tineretului şi Sportului, ar fi încălcat atribuţiilor de serviciu. Astfel, sub pretextul desfăşurării proiectului studenţesc ED-ECO Sport, a organizat la un hotel din Poiana Braşov o tabără politică de dezvoltare personală şi leadership pentru organizaţia de tineret a PSD Argeş.

 

„Toate cheltuielile de cazare şi masă ale celor peste 100 de participanţi, în cuantum de 14.000 lei, destinate desfăşurării proiectului respectiv, în perioada 22 – 24 noiembrie 2013, au fost suportate din fondurile publice gestionate de către Ministerul Tineretului şi Sportului, sumă ce constituie totodată un folos necuvenit pentru formaţiunea politică”, arată DNA. Astfel, folosul necuvenit în acest caz a fost în favoarea PSD Argeş.

Au deturnat banii studenţilor

De menţionat este că o mare parte dintre persoanele care figurau pe lista de participare la acel proiect sunt studenţi la Facultatea de Ştiinţe Social Umane, specializarea Jurnalism, din Piteşti, care nu au participat la acel eveniment decât pe „hârtie”. Potrivit unor surse judiciare, studenţii au fost audiaţi ca martori al DNA şi au spus că nu au participat la nicio activitate şi nu şi-au recunoscut semnăturile pe lista de participare. Procurorii au mai observat că semnăturile după mai multe acte oficiale ar fi fost falsificate.

Surse judiciare au explicat pentru Adevărul programul de divertisment al reuniunii tinerilor PSD de la Poiana Braşov a fost asigurat de membri ai trupei de dans Starfix, care erau colaboratori ai Casei de Cultură din Piteşti.

Au postat poze pe internet

Chiar pe pagina de facebook a TSD Piteşti sunt postate mai multe fotografii de la această tabără. Albumul are explicaţia: În perioada 22-24 noiembrie, TSD Argeş a organizat “Tabăra politică de dezvoltare personală şi leadership”, eveniment la care au participat 130 de tineri, reprezentanţi ai organizaţiilor din întreg judetul. Programul taberei a cuprins activităţi de team-building, socializare şi coeziune, motivare şi dezvoltare şi cursuri de comunicare politică.

Pozele arată cum s-au distrat tinerii din PSD Argeş, iar la finalul taberei au primit diploma de participare.

 

Sursă: Anchetă DNA: Cum a plătit statul distracţia la munte a tinerilor din PSD | adevarul.ro

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *