Angajatul unei bănci care fura din conturile clienților a fost prins după s-a fotografiat cu teancurile de bani

Angajatul unei bănci din Charlotte, North Carolina, este acuzat că a furat 88.000 de dolari din seiful sucursalei bancare în care lucra, dar bărbatul nu s-a mulțumit doar să ia banii care nu îi aparțineau, ci s-a și fotografiat cu ei sau cu lucrurile cumpărate pe rețelele de socializare.

Un comunicat de presă lansat de biroul procurorului din districtului Carolina de Nord a anunțat arestarea lui Arlando Henderson, de 29 de ani, de către FBI în San Diego, informează CNN.

Henderson este acuzat că a furat bani din seiful băncii de cel puțin 18 ori în 2019.

“În iulie și august 2019, Henderson a folosit un cont de social media pentru a posta mai multe fotografii cu el în care ține în mână sume mari de bani”, se arată în comunicatul autorităților.

Ulterior, bărbatul a comis fraudă bancară pentru a obține un automobil de lux, alături de care apare în fotografii pe conturile sale de pe rețelele de socializare.

Fotografiile de pe Facebook și Instagram în arată pe Henderson pozându-se cu teancuri de bani, iar procuratura spune că a folosit o parte din acei bani pentru a depune un avans de 20.000 de dolari pentru un automobil Mercedes-Benz.

Se presupune că Henderson a falsificat documente bancare pentru a obține un împrumut bancar de la altă instituție pentru a acoperi restul de bani necesari pentru achiziția mașinii.

Bărbatul riscă zeci de ani de închisoare

Potrivit capetelor de acuzare, Henderson a luat banii clienților băncii din seif vreme de câteva luni. De multe ori, depunea banii furați la un bancomat din apropierea băncii unde lucra. Pentru a putea face acest lucru, Henderson a distrus documente bancare și “a introdus, sau i-a făcut pe alții să introducă, date false în registrele bancare pentru a acoperi furturile”.

Arlando Henderson a fost acuzat cu 2 capete de acuzare de fraudă financiară, 19 capete de acuzare de furt, delapidare și aplicare eronată, precum și 12 cazuri de intrări eronate, fiecare dintre acestea însemnând o pedeapsă maximă de 30 de ani de închisoare și o amendă de 1 milion de dolari.

Totodată, Henderson este acuzat că a tranzacționat bani spălați, faptă pedepsită cu 10 ani de închisoare și o amendă de 250.000 de dolari.

Editor web: Vlad Mironescu

Citeste continuarea acestui articol… .

Sursa/Digi24/Externe

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *