Angela Gonța a depus la poliție o plîngere pe Cristian Rizea pentru “calomnie”

Angela Gonța a depus la poliție o plîngere pe Cristian Rizea pentru “calomnie”

Jurnalista de la TV8 Angela Gonța s-a plîns la poliție pe Cristian Rizea pentru “calomnie” transmite Noi.md cu referire la dosarmedia.md.

”N-am nicio plăcere, dar am depus totuși o plîngere la poliție pe numele lui Rizea care lansează în spațiul public calomnii la adresa mea. Sper să nu fugă de ședințe așa cum a fugit din România unde a fost condamnat penal”, a scris Angela Gonța pe contul său de Facebook.

Amintim că, fostul deputat român Cristian Rizea a făcut așa-zise dezvăluiri din trecutul mai multor persoane publice. Acesta susține că fosta soție a lui Vlad Filat, Angela Gonța, în prezent prezentatoare de știri de la postul TV8, s-ar fi bătut cu o altă vedetă de televiziune acum vreo 10 ani, iar cauza ar fi fost chiar însuși fostul lider al PLDM, pe atunci Prim-ministrul Republicii Moldova, Vlad Filat.

Angela Gonța a ținut să precizeze, de asemenea, că anterior în spațiul public a apărut o înregistrare audio care surprinde discuția dintre ea și fostul ei soț, Vlad Filat. Potrivit jurnalistei, această înregistrare ar fi trucată.

”În legătură cu înregistrarea trucată publicată încă acum un an, pe un canal de youtube anonim si tirajată de unii cu rea voință, precizez că, deși vocea îmi aparține, declarațiile din înregistrare sînt distorsionate, scoase din context, montate în mod eronat iar mesajul pe care îl transmite nu corespunde adevărului.

Sursa: Noi.md
Articol / https://noi.md/md/societate/angela-gonta-a-depus-la-politie-o-plingere-pe-cristian-rizea-pentru-calomnie

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *