ANPC a amendat 15 bănci cu 570.000 de lei; băncile au la dispoziție 15 zile pentru contestarea amenzilor

Inspectorii Autorității Naționale pentru Protecția Consumatorului (ANPC) au sancționat 15 bănci cu amenzi contravenționale în valoare totală de 570.000 lei, însă băncile au la dispoziție 15 zile pentru contestarea amenzilor, a anunțat, luni, ANPC.

4e6458ef-fe0d-4afc-8c80-6314526dc21d

Controlul la cele 15 bănci a fost făcut în perioada 28 august — 6 octombrie și a vizat respectarea prevederilor legale privind modalitățile sau mijloacele de desfășurare a activităților de publicitate.

Potrivit reprezentanților ANPC, au fost între 1 și 3 constatări de fiecare bancă și toate cele 15 bănci controlate au fost sancționate. De asemenea, băncile au la dispoziție 15 zile pentru contestarea proceselor verbale.

Printre abaterile constatate de inspectorii ANPC se numără lipsa unor informatii standard obligatorii în orice formă de publicitate, referitoare la contractele de credit; lipsa avertizării consumatorilor privind faptul ca posibilele fluctuații ale ratei de schimb valutar, ale variației indicelui de referință, fluctuația veniturilor proprii, aceasta putând conduce la afectarea posibilității de plată pentru creditele cu garanție imobiliară; menționarea în cadrul prezentării produselor la secțiunea ‘Comisioane’ a comisionului de rambursare anticipată cu valoare zero (0%), deși neperceperea comisionului este legiferată prin OUG 50/2010, etc.

Inspectorii ANPC au dispus măsuri de aducere la conformitate cu prevederile legale a contractelor în termen de 30 de zile, măsuri de încetare a practicilor comerciale incorecte, măsuri de restituire a sumelor încasate fără temei legal în termen de 15 zile, măsuri de corectare a oricăror neconformități cu prevederile legale constatate în termen de 15 zile, cât și măsuri de suspendare a derulării campaniilor publicitare până la intrarea în legalitate.

Cele 15 bănci amendate de ANPC sunt Raiffeisen Bank, Piraeus Bank, BCR, Bancpost, Unicredit, Credit Europe, CEC Bank, OTP Bank, BRD, Garanti Bank, Alpha Bank, ING, Libra Internet Bank, Banca Transilvania și Leumi Bank.

AGERPRES/(AS — autor: Carmen Marinescu, editor: Mariana Nica)

Sursa Agerpres | Economie
https://www.agerpres.ro/economie/2017/10/23/anpc-a-amendat-15-banci-cu-570-000-de-lei-bancile-au-la-dispozitie-15-zile-pentru-contestarea-amenzilor-19-57-29

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *