ANRE nu va elibera licențe pentru furnizarea gazului

ANRE nu va elibera licențe pentru furnizarea gazului

Decizii noi la Comisia pentru Situații Excepționale. Membrii CSE au stabilit că Agenția Națională pentru Reglementare în Energetică (ANRE) nu va elibera licențe pentru furnizarea gazelor naturale pe durata stării de urgență.

Totodată, Comisia a adoptat în cadrul ședinței de miercuri, 4 mai, cîteva ajustări la modalitatea de traversare a frontierei de stat de către refugiații din Ucraina. Astfel, cetățenii ucraineni, care au intrat pe teritoriul Republicii Moldova în baza unui act de identitate, inclusiv cu termenul de valabilitate expirat, vor putea părăsi teritoriul țării noastre, prezentînd același document.

Aceste condiții de traversare a frontierei de stat în regim facilitat, vor putea fi aplicate o singură dată, iar Poliția de Frontieră urmează să informeze cetățenii ucraineni despre noile prevederi CSE în acest sens.

Totodată, au fost ajustate măsurile privind protecția copiilor aflaţi în situație de risc şi a copiilor separaţi de părinţi, care traversează frontiera de stat din partea Ucrainei. Astfel, persoanele responsabile pentru preluarea minorilor, vor efectua o evaluare a fiecărui caz individual în baza unui document, aprobat prin ordinul ministrului Muncii și Protecției Sociale.

Sursa: Noi.md
Articol / https://noi.md/md/economie/anre-nu-va-elibera-licente-pentru-furnizarea-gazului

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *