Are sau nu voie un intelectual sa protesteze? De la intelectualul primejdios la tapul ispasitor (Video)

Mircea Cartarescu s-a dezis de infama placuta antiPSD, nu intelege nimic din ce se petrece in societate; Gabriel Liiceanu a preluat tema mesajului antiPSD, a scris chiar si cuvantul obscen, nu intelege nimic din ce se petrece in societate. Cat are voie un intelectual sa protesteze alaturi de soferi si dansatori?

Dezbaterea despre cat de buna si potrivita este implicarea unui intelectual in cetate este veche si mereu tensionata. Trebuie intelectualii sa denunte abuzul de putere, sa devina parte a deciziei societale ori, din contra, rostul lor este sa creeze, sa faca opera si astfel sa influenteze autentic o societate, de la distanta asta lamuritoare?

Fireste ca este o dilema falsa, care pare a ne pune in fata acestui ori/ori kierkegaardian, dar e o dilema care ne permite in gestul imediat urmator sa facem din intelectual fie un erou de conjunctura, o portavoce a unor momente sociale de cotitura, fie un tap ispasitor ideal, in care sa proiectam nereusitele si deziluziile.

La ce e bun un intelectual in societate?

Face el ceva util in istoria imediata sau mai degraba are un rost paideutic – dar si aici e neclar daca din turnul de fildes in care s-a retras trebuie sa trimita in lume o opera mare sau daca, pe modelul despre care vorbea Noica, si scriitorul, omul de stiinta, artistul trebuie sa se ingrijeasca direct de generatiile mai tinere, invatandu-le, indrumandu-le, luandu-si asadar discipoli si creand scoli?

Mai direct, face bine intelectualul Gabriel Liiceanu, legitimand un protest antiPSD purtat in registrul unui limbaj cu conotatii obscene sau mai degraba face rau? Face mai bine intelectualul Mircea Cartarescu, dezicandu-se nu de critica abuzului de putere, ci de instrumentele cu care aceasta critica se face, de cand un roman emigrat in Suedia a ales ca pe placuta de inmatriculare a masinii sa scrie #MuiePSD?

As vrea sa notez mai intai falsitatea dihotomiei – diferentele dintre cei doi nu privesc atitudinea de plecare, aceea a denuntarii unei puteri rele, cat mai degraba forma de protest.

In ambele cazuri, intelectualul ramane unul angajat in societate, difera expresia pe care o dau protestului si contextul de interpretare la care fiecare dintre ei se raporteaza.

A gresit vreunul dintre ei? Au gresit amandoi, intrand pe o tema atat de prizata? Ce rost a avut, pana la urma, ca Gabriel Liiceanu sa dea atentie unui subiect nu doar din registrul minor, prin comparatie cu traducerea lui Heidegger sau fenomenologia urii?

Spun din capul locului ca eu cred nu doar ca a facut bine, legitimand un protest, ci ca ii sunt si recunoscatoare, pentru felul in care se expune, ca-n pieile lui Balzac, pentru convingerea pe care o are in libertate.

Nu are cum sa ii fi fost usor lui Gabriel Liiceanu sa vina in piata la proteste ori sa scrie textele in care acuza direct impostura si diabolismul unei guvernari facute in raspar. Iar tusele pe care le-a folosit – subtiri, groase, punctate – sunt cele care ii sunt lui la indemana si care nu compromit, in propriii ochi, a se citi constiinta, principiile carora li se livreaza.

Unde exista intelectuali, exista primejdie

Exista pastrata inregistrarea unui interviu cu adevarat altfel, din 1993, cu Monica Lovinescu si Virgil Ierunca, reintorsi pentru cateva zile in tara, dupa exilul lung. Se vorbeste chiar despre intelectuali, despre ce trebuie sa faca ei intr-o societate, despre cat dozaj e de cautat in grija asta pentru cotidianul politic.

“Daca nu sunt primejdiosi, nu sunt intelectuali”, spune la un moment dat Monica Lovinescu, in felul ei clar, fara drept de apel.

Asa cum imi imaginez in general conversatiile lor, Virgil Ierunca ii continua ideea, cu blandete, de asta-data fara urma de intransigenta.

“Dar primejdia e dubla: intelectualii sunt primejdiosi pentru putere si intelectualii sunt primejdiosi pentru propria constiinta. Ei fac parte din acea categorie de oameni care trebuie sa converteasca in fiecare zi libertatea in responsabilitate.

O responsabilitate asumata necontenit face ca intelectualii sa fie primejdiosi nu numai fata de putere, ci si fata de ei insisi. Unde exista intelectuali, exista primejdie”.

Ce spune Virgil Ierunca aici e ca intelectualul se pune pe sine de fiecare data in primejdie ori de cate ori isi asuma o pozitie publica de critica a puterii. Iar aceasta primejduire nu inseamna, decat la limita, riscul unei pedepse, asa cum se intampla in dictaturi, dar inseamna o torturare a propriei constiinte, o permanenta auto-chestionare, o masurare cotidiana, sovaieli.

Ma intorc la Monica Lovinescu.

“Exista momente cand intelectualul este implicat intr-o stare de urgenta care nu se mai opreste”, spune ea, in acelasi interviu de la Timisoara, din 1993.

“Si in acel moment raspunderea lui este infinit mai mare decat aceea a unui intelectual care sta intr-o societate normala, linistita, unde poate sau nu sa se implice.
Cred ca neimplicarea devine mult mai dificila intr-un regim totalitar intr-adevar si care are drept misiune schizofrenizarea si a societatii, si a fiintei umane.

In momentul acela, functia unui intelectual nu este numai aceea de critica a puterii – care este in orice democratie – ci devine o stare de urgenta. Stiu ca e foarte greu sa fii in stare de urgenta”.

Or, tocmai asta fac Gabriel Liiceanu, Mihai Sora, Mircea Cartarescu, Radu Vancu in aceste zile in care tara este intr-o stare de urgenta permanenta, nu pentru ca ii sunt amenintate frontierele externe, ci cele interne, zidurile care tin o societate laolalta si mai ales acasa.

Daca e sau nu rostul lor sa se alature unor miscari civice e o intrebare perfida, pentru ca mereu raspunsul va depinde de cat de bine ne iese. Daca ne iese bine, dintre intelectuali ne putem alege un erou, un purtator de mesaj, un discurs care ne este mai la indemana si mai convenabil si pe acesta il punem in difuzoare.

Daca nu ne iese, atunci avem de ales un tap ispasitor tocmai dintre ei, intelectualii care mai bine ar fi facut sa isi scrie opera si sa ii lase pe politicieni in pace.

Tacerea e complicitate

Voi fi indiscreta si voi povesti aici un episod petrecut in vara lui 2012, a doua suspendare a lui Traian Basescu. Se intamplasera atunci, pe banda rulanta, mai multe abuzuri, de la schimbarea Avocatului Poporului pana la subordonarea Monitorului Oficial.

Lucram in acea vreme la o televiziune de stiri si am vrut sa il invit pe Gabriel Liiceanu la una dintre emisiuni, dar ii pusesem in vedere ca discutia va fi politica si ca e nevoie de luari de pozitii ferme. A acceptat seara tarziu, la capatul unui proces intreg de constiinta, care mergea de la actionariatul televiziunii pana la expunerea asta fatisa.

A acceptat, pentru ca stia ca, asa cum spunea Monica Lovinescu, neimplicarea e mult mai vinovata intr-un regim prost alcatuit, care urmareste schizofrenizarea unei societati.

Nu am rezonat tot timpul cu argumentele lui Horia Roman Patapievici. Nici cu ale lui Gabriel Liiceanu, de altminteri. Prefer insa oricand un intelectual care denunta o putere rea unuia care tace, asteptand ca istoria sa ii elibereze viata, desi stiu exact cat de mult pierdem cu totii ori de cate ori Amos Oz semneaza petitii, merge la proteste, da interviuri de implicare sociala in loc sa scrie o carte.

L-am dat exemplu pe Amos Oz, pentru ca l-am intrebat, in interviul pe care mi l-a acordat acum o vreme, chiar asta.

“Nu vreau sa spun nimic despre scriitori in general, pot doar sa vorbesc pentru mine insumi. In ceea ce ma priveste, simt deseori o nevoie de neoprit de a-mi exprima public opiniile politice, ideologice.

Insa nu vorbim aici doar despre tacerea scriitorilor. Tacerea oricarei fiinte umane in fata unei crime este complicitate. Tacerea unui scriitor este astfel la fel de grava ca si tacerea unui sofer de autobuz sau a unui dansator”.

Si, atunci, strigatul unui scriitor nu este la fel de important in fata unui abuz de putere ca acela al unui sofer sau al unui dansator?

Urmareste Ziare.com si pe Facebook! Comenteaza si vezi in fluxul tau de noutati de pe Facebook cele mai noi si interesante articole de pe Ziare.com.

Las─â un r─âspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *