„ARȘI” LA LEMNE!

Joi, 11 mai 2017, polițiștii din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Olt – Serviciul Ordine Publică, au acționat pentru prevenirea și combaterea activităților ilegale din domeniul silvic…

Astfel, s-a efectuat o verificare la un depozit de materiale lemnoase, din comuna Curtișoara, județul Olt, care aparține unei societăți comerciale, cu sediul în municipiul Pitești, județul Argeș.
Cu această ocazie, polițiștii au constatat că societatea respectivă a vândut din depozitul sus menționat cantitatea de 74,49 mc lemn foc, fără a emite documente de însoțire sau documente echivalente acestora, încălcând astfel prevederile Legii nr. 171/2010 modificată, privind sancționarea și stabilirea contravențiilor silvice.
Persoana juridică în cauză a fost sancționată cu amendă contravențională în cuantum de 25.000 lei, iar contravaloarea cantității de 74,49 mc, în sumă de 6182, 67 lei, a fost confiscată…

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *