Asa-i in Romania: raspundere politica, zero

Am senzatia ca problema cu demiterea a doi ministri, ceruta de presedinele Iohannis doamnei Dancila cu termen imediat, a ramas cam in coada de peste. Adica nici in caruta, nici in teleguta.

Premierul a cerut ragaz sa faca cercetari amanuntite, presedintele asteapta de trei saptamani rezultatul lor oficial, opinia publica este si ea curioasa, diaspora asteapta sa vada daca e luata in seama, iar doamna Viorica se face ca ploua.

Asta mi se pare cel putin o impolitete, ca sa nu-i spun altfel. Cu atat mai mult cu cat doamna premier a insarcinat cu cercetarile chiar cele doua ministere in cauza, ale caror titulari ar trebui demisi, conform solicitarii presedintelui tarii. E ca si cum ai pune hotul sa cerceteze furtul si sa sanctioneze vinovatul.

Felul in care a procedat doamna Dancila le-a permis celor vizati sa faca pe pamfletarii, persiflandu-l pe presedintele Romaniei, care nici macar nu-i intrebase ceva pe ei, ci isi exprimase doar solicitarea fata de premier. Premierului ar trebui sa-i prezinte rezultatul anchetei, nu altcuiva.

Doamna Carmen Dan s-a dat isteata, iar domnul Melescanu si-a pus la bataie toata priceperea sa de diplomat explicand ca presedintele nu trebuia sa faca referendum, daca voia sa evite aglomeratia la urne. As adauga, in logica domnului Melescanu, ca nu trebuiau facute alegeri deloc, pentru ca sa fie liniste totala, iar lumea nici sa nu treaca pe la sectii.

Una peste alta, au trecut trei saptamani de cand ar fi trebuit ca doamna Dancila sa-i arate presedintelui – dar si opiniei publce – macar punctul sau de vedere cu privire la demisiile cerute, dar ne aflam ca la inceput. Domnia sa nu demite, pana nu analizeaza si nu cerceteaza.

Se pare ca cerceteaza sine die, caci simplele declaratii ale celor implicati nu le poti socoti ca fiind raspunsul pemierului catre presedinte. Sunt parerile unor vorbitori catre cine vrea sa-i asculte.

In acest timp insa, premierul si-a facut un sport din a demite tot felul de persoane indezirabile, nu pe baza de analize sau cercetari, ci dupa principiul “zis si facut”. Prima miscare a fost indepartarea apropiatilor directi ai lui Dragnea: Codrin Stefanescu, Darius Valcov, Anca Alexandrescu, Olguta Vasilescu si alti cativa.

Este bine ca i-a indepartat, cazul lor se cunostea de la o posta, dar ma intreb, cazul ministrilor Melescanu si Carmen Dan nu tot de la o posta se cunoaste? N-a privit intreaga lume la televizor cum stau romanii la coada ca sa ajunga la urne si cum unii nu au fost lasati sa ajunga pana acolo?

Ce ancheta mai doreste doamna Viorica? Ancheta ar putea-o face organele de urmarire penala, daca eventual problema ar ajunge pana acolo. Dar nu discutam de asta. Discutam despre raspunderea politica a unor ministri si, mi-as permite sa gandesc, chiar a Guvenului. Asta nu tine de Codul Penal si nici macar de Justitie. Asta tine de politica Guvernului, iar prim ministrul are toata autoritatea sa-i demita pe cei care s-au dovedit iresponsabili.

Sa ma ierte doamna prim ministru, dar se vede si din avion ca umbla cu standarde duble, unele anume confectionate ca sa-si evalueze propriii indezirabili si altele cand ar fi trebuit sa le demonstreze romanilor ca nu sta indiferenta la ceea ce ii doare pe ei.

Doamna Dancila e foarte rapida in a-si indeparta indezirabilii si a-si apropia preferatii, de pe o zi pe alta, dar nu poate raspunde la solicitarea presedintelui, decat dupa idelungi sau poate infinite cercetari.

In limbaj distins, asta se cheama standard dublu. In limbaj popular, Pacala i-ar zice pentru unii muma, pentru altii ciuma si in ambele cazuri doamna Dancila.

Inteleg ca, in aceasta perioada, domnia sa are programul incarcat, ca pregateste un congres, ca incearca la acest congres sa preia presedintia partidului, dar nimic din toate acestea nu indreptateste nesocotirea problemelor curente de prim ministru.

Caci, o spun din nou, daca nu are capaciate de cuprindere pentru toate atributiile sale, atunci inseamna ca doamna Dancila nu face fata functiei. Inseamna ca ar trebui sa vina urgent altcineva, capabil sa incredinteze justitiei invinuirile penale si sa rezolve din pix si fara asteptari lacunele politice.

N-o acuza numai presedintele tarii, o acuza si romanii de rand, pe care i-a auzit huiduind oriunde s-ar duce in teritoriu. O acuza si mesajul obtinut la recentele alegeri: nemultumire generala.

In opinia mea, presedintele Iohannis a fost prea bland cerand demisia celor doi membri ai cabinetului, care si-au batut joc de alegatori. Constitutia prevede la art. 109 (2): “… Camera Deputatilor, Senatul si Presedintele Romaniei au dreptul sa ceara urmarirea penala a membrilor Guvernului pentru faptele savarsite in exercitiul functiei lor. Daca s-a cerut urmarirea penala, Presedintele Romaniei poate dispune suspendarea acestora din functie”.

Desigur, pentru a menaja prestigiul Guvernului, domnul Ioahnnis i-a facut doamnei Dancila o propunere amiabila, solicitand o solutie politica, desi cei care se fac vinovati de impiedicarea procesului de votare intra si sub incidenta legii penale.

Nu am de unde sa cunosc motivele pentru care doamna prim ministru mentine o ciudata stare conflictuala cu primul om din stat. S-ar putea sa fie un simplu ifos, acea fudulie de a lasa colegilor impresia ca numai dansa se impune si nu altcineva. Poate a invatat asta de la Dragnea.

Nu exclud nici altceva. Teodor Melescanu figureaza in guvern sustinut de ALDE, iar daca premierul s-ar atinge de el, este aproape sigura destramarea coalitiei, cu consecinte imprevizibile.

Poate nu intamplator, in ultimele zile, presedintele Senatului recurge la atacuri virulente si deloc onorabile pentru domnia sa, la adresa domnului Ioahnnis, poate ca sa incurajeze ostilitatea premierului, poate numai ca sa declanseze un mare scandal.

S-ar putea insa sa fie si alte motive de retinere din partea doamnei Dancila. Cum s-o demita pe Carmen Dan, amandoua din Videle si amandoua locatare pe vremuri in acelasi bloc, la etaje diferite? Vecinii se ajuta intre ei, nu se destituie.

Dar indiferent care sunt cauzele nedemiterii celor care poarta raspunderea evenimentelor din 26 mai, un lucru reiese clar: nici dupa trei saptamani, doamna Viorica Dancila n-a luat alta hotarare decat aceea de a nu lua deocamdata nicio hotarare.

Urmareste Ziare.com si pe Facebook! Comenteaza si vezi in fluxul tau de noutati de pe Facebook cele mai noi si interesante articole de pe Ziare.com.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *