Atacul de la Podul Londrei a fost revendicat

Gruparea jihadistă Statul Islamic (SI) a revendicat sâmbătă atacul cu cuţit comis în ziua precedentă la Londra de un individ cunoscut autorităţilor britanice pentru activităţi teroriste.  Organizația teroristă nu a prezentat însă niciun fel de dovezi în sprijinul acestei revendicări, precizează Reuters, potrivit Agerpres.

Un mesaj transmis de agenţia de propagandă a Stat Islamic, Amaq, susţine că atacul soldat cu doi morţi şi trei răniţi în apropiere de London Bridge a fost executat de unul dintre combatanţii grupării jihadiste ca răspuns la apelul lansat pentru atacarea ţărilor ce fac parte din coaliţia antijihadistă.

Atacatorul în vârstă de 28 de ani şi identificat cu numele de Usman Khan fusese eliberat condiţionat din închisoare în decembrie 2018 după ce şi-a ispăşit jumătate dintr-o condamnare pentru terorism. El a fost găsit vinovat în 2012 pentru încercarea de a plasa explozibil în clădirea Bursei din Londra şi pentru organizarea unei tabere de antrenament terorist în Kashmirul pakistanez. Chiar înainte de a comite atacul, el a participat la o conferinţă pe tema reabilitării deţinuţilor organizată de Universitatea Cambridge, în clădirea Fishmongers’ Hall, în partea de nord a London Bridge.

După ce a plecat de acolo, a ameninţat că va detona o centură cu explozibil – care ulterior s-a dovedit a fi falsă – şi apoi a înjunghiat mai mulţi trecători aproape de London Bridge, ucigând doi dintre ei, un bărbat şi o femeie, şi rănind alţi trei, un bărbat şi două femei. Una dintre persoanele rănite este în stare critică.

Imagini postate pe reţele sociale arată mai mulţi oameni care au intervenit şi au pus atacatorul la pământ, fiind ulterior îndepărtaţi de poliţişti, care în final l-au împuşcat mortal pe Usman Khan.

Editor web: Luana Păvălucă

Citeste continuarea acestui articol… .

Sursa/Digi24/Externe

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *