Audi pregateste variante hibrid pentru toate modelele sale

Desi prefera in general sa construiasca masini cu motor diesel, compania germana Audi se orienteaza acum si spre cele hibrid, ale caror performante nu sunt deloc de neglijat.

Dorinta nemtilor este de a produce cate o masina hibrid pentru fiecare model pe care il va scoate pe piata in viitor, scrie Digital Trends.com.

In SUA, de exemplu, europenii vor lansa initial, in 2015, modelul A3 Sportback e-tron, urmat de o versiune hibrid cu adevarat extraordinara, A8 e-tron.

Ulrich Hackenberg, reprezentatul Audi, a spus ca vor lansa un nou tren de rulare hibrid, ce va debuta pe modelul de top A8 e-tron sedan. Acesta va fi propulsat de un motor de 3 litri TDI diesel V6 completat de unul electric puternic.

Este de asteptat ca noua tehnologie sa produca nu mai putin de 363 de cai-putere, adica mai mult decat in cazul motorului de 3 litri V6 pe benzina prezent pe actualul model A8. Din pacate, motorul electric al noului hibrid nu va oferi singur decat o autonomie de 48 km.

Este de asteptat ca modelul hibrid A8 e-tron sa fie lansat pe piata la inceputul anului 2015. Acelasi tren de rulare poate fi prezent si pe alte modele Audi, asa cum sunt A6, A7 si Q7.

Sursa 
http://www.ziare.com/auto/masini/audi-pregateste-variante-hibrid-pentru-toate-modelele-sale-1312098

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *