Autoritățile au discutat cu reprezentanții BEI despre o eventuală linie de finanțare pentru Poșta Română

Ministrul Comunicațiilor și Societății Informaționale, Lucian Șova, și directorul interimar al companiei Poșta Română (CNPR), Elena Petrașcu, au discutat, marți, cu reprezentanții Băncii Europene de Investiții (BEI) în România despre stabilirea etapelor necesare obținerii unei eventuale linii de finanțare de către CNPR, potrivit paginii de Facebook a ministerului de resort.

f0e44ccc-dfe4-4b75-b99b-21e737793d3e

“Lucian Șova a dat asigurări că CNPR va juca un rol mai activ în piață, iar cu un program responsabil de a gestiona resursele, compania are mari șanse de redresare”, menționează sursa citată.

Elena Petrașcu a fost numită director general interimar al Companiei Naționale Poșta Română (CNPR) la începutul acestei luni, când Consiliul de Administrație al companiei a aprobat revocarea directorului general interimar Rareș Stanciu.

Președinte a fost ales Adrian Găvruța (secretar general adjunct al ministrului Comunicațiilor și Societății Informaționale).

În ședința CA din 4 octombrie a fost aprobată și noua organigramă a CNPR, prin care au fost desființate 56 de posturi de conducere (la nivel central), reprezentând o economie de 424.000 lei lunar la salariile de bază și 92.000 de lei lunar la indemnizațiile de conducere, din bugetul pentru salarii al companiei.

Guvernul a aprobat recent un memorandum pentru redresarea activității Companiei Naționale ‘Poșta Română’, pe o perioadă de 5 ani, iar printre măsurile cuprinse în planul strategic se numără creșterea veniturilor prin diversificarea produselor și serviciilor și utilizarea eficientă a fondurilor anuale primite de la Uniunea Poștală Universală.

Compania Națională “Poșta Română” este deținută de statul român, prin MCSI în proporție de 75%, și de Fondul Proprietatea în proporție de 25%.

Compania deține cea mai mare rețea de distribuție la nivel național, însemnând peste 80% din totalul subunităților poștale care operează, în prezent, în România. Peste 19 milioane de locuitori beneficiază de serviciile Poștei Române și peste 7,5 milioane de adrese sunt acoperite de rețeaua poștală proprie.

AGERPRES/(AS — editor: Andreea Marinescu)

Sursa Agerpres | Economie
https://www.agerpres.ro/economie/2017/10/17/autoritatile-au-discutat-cu-reprezentantii-bei-despre-o-eventuala-linie-de-finantare-pentru-posta-romana-19-19-55

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *