Autostrada prabusita in Italia: Bilantul mortilor a ajuns la 39. Doi romani, printre cei decedati

Cel putin 39 de persoane au murit dupa prabusirea unui segment suspendat al Autostrazii A10 din Italia in apropierea orasului Genova, potrivit celui mai recent bilant anuntat de Ministerul italian de Interne.

Potrivit bilantului preliminar, 39 de persoane, inclusiv trei minori, au murit, iar alte 15 au fost ranite dupa prabusirea unui segment al viaductului Polcevera (Morandi), pe autostrada A10, in apropiere de orasul Genova, scrie The Guardian.

“In momentul prabusirii, pe pod erau 30-35 de vehicule”, a declarat Angelo Borrelli, seful Protectiei Civile.

Printre cei decedati se numara si doi romani, a anuntat Ministerul Afacerilor Externe (MAE) de la Bucuresti.

Vezi si MAE: Inca un roman a fost gasit mort in urma prabusirii autostrazii din Italia

Acum, ministrul italian al Transporturilor cere demisia conducerii firmei care administreaza podul rutier prabusit.

Ministrul Danilo Toninelli a declarat miercuri ca sefii companiei Autostrade per l’Italia “trebuie sa demisioneze imediat”, adaugand pentru televiziunea RAI ca guvernul intentioneaza sa anuleze contractul incheiat cu firma pentru gestionarea autostrazii A10.

De altfel, si vicepremierul Luigi Di Maio a apreciat miercuri ca vina pentru tragedie o poarta firma Autostrade per l’Italia.

“Cei responsabili de tragedia din Genova au un nume si un prenume: Autostrade per l’Italia. De ani de zile se tot spune ca managementul privat ar fi mai bun decat cel al statului. Iar astazi, avem unul dintre cei mai mari dealeri din Europa, care ne spune ca podul era in siguranta si ca nu era ingrijorat ca se va prabusi. Autostrada trebuia intretinuta, dar acest lucru nu s-a intamplat”, a explicat Di Maio.

Urmareste Ziare.com si pe Facebook! Comenteaza si vezi in fluxul tau de noutati de pe Facebook cele mai noi si interesante articole de pe Ziare.com.

Las─â un r─âspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *