Bilanț 100 de zile de guvernare: A fost demarată o amplă campanie de vaccinare și a început debirocratizarea sistemului de sănătate

Adoptarea Legii vaccinării, demararea unei ample campanii de vaccinare în rândul copiilor și reducerea prețurilor la medicamentele din programul de hepatită sunt câteva dintre măsurile îndeplinite de actualul guvern în domeniul sănătății, potrivit unui document obținut de AGERPRES.

c329aa86-cfa7-4969-bd7e-511f89e09f0c

“Am adoptat în Guvern Legea vaccinării, care se află în Parlament pentru a fi votată. Am aprobat în Guvern trecerea Institutului Cantacuzino în subordinea Ministerului Apărării pentru a redeveni funcțional. Am demarat o amplă campanie de vaccinare în rândul copiilor. Am redus prețurile medicamentelor din programul de hepatită. A început debirocratizarea sistemului de sănătate pe baza unui plan, cu calendare și termene de aplicare, conceput de Ministerul Sănătății”, reiese din document.

Conform aceleiași surse, au fost identificate terenurile și sursele de finanțare în vederea demarării lucrărilor de construire a celor trei spitale regionale, la Iași, Cluj și Craiova. Totodată, a fost constituit Comitetul interministerial de analiză pentru demararea și aprobarea măsurilor necesare construirii unui spital republican în București.

“Au fost achiziționate și puse în funcțiune 277 de mașini de anestezie în 50 de unități sanitare”, se menționează în bilanț.

Potrivit aceluiași document, Ministerul Sănătății beneficiază de finanțare europeană în valoare de 66 milioane euro pentru extinderea, modernizarea, reabilitarea și dotarea Unităților de Primiri Urgențe (UPU). De asemenea, a fost lansat ghidul solicitantului iar în perioada 18 octombrie 2017 — 18 aprilie 2018, se vor depune proiectele pentru 44 de UPU.

“O altă investiție substanțială finanțată din fonduri europene are ca obiect extinderea, modernizarea, reabilitarea și dotarea ambulatoriilor. Suma alocată este de 230 milioane de euro. În cursul acestei luni va fi lansat spre consultare publică ghidul solicitantului”, se menționează în text.

Se reamintește că Ministerul Sănătății va demara cinci programe de screening în domeniul bolilor netransmisibile: col uterin, cancer mamar, cancer colorectal, programe de îngrijire a gravidei și copilului, screening pentru identificarea pacienților cu factori de risc cardiovascular în vederea reducerii morbidității și mortalității cauzate de boli cardiovasculare.

“Am operaționalizat structura de achiziție centralizată la nivelul Ministerului Sănătății și am finalizat procedura de achiziții pe primele două loturi (citostatice și antibiotice)”, mai arată sursa citată.

Conform documentului, piața este monitorizată încontinuu iar în caz de discontinuități în aprovizionarea cu medicamente necesare pacienților, se achiziționează prin procedura de nevoi speciale de CN Unifarm SA.

“Pentru Anul universitar 2018-2019 s-a inițiat un proiect de HG pentru majorarea numărului de locuri la rezidențiat. Proiectul este în etapa de avizare interministerială. S-au alocat 19 milioane de euro pentru creșterea capacității de screening preconcepțional și prenatal, proiect aflat în etapa I de implementare. Ministerul Sănătății este în proces de achiziționare a unui număr de 12 aparate computer tomograf (CT) și a 21 de aparate de rezonanță magnetică nucleară (RMN). Dotarea cu echipamente de diagnostic imagistic se va face pentru toate spitalele județene și universitare care nu dispun, în prezent, de aceste servicii moderne de diagnostic”, se mai susține în text.

AGERPRES/ (AS — autor: Irinela Vișan, editor: Antonia Niță, editor online: Adrian Dădârlat)

AGERPRES | SURSA 
https://www.agerpres.ro/politica/2017/10/19/bilant-100-de-zile-de-guvernare-a-fost-demarata-o-ampla-campanie-de-vaccinare-si-a-inceput-debirocratizarea-sistemului-de-sanatate-00-40-02

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *