BNR respinge atacul PSD si al Guvernului pe deprecierea leului: Se vede ca nu au lucrat niciodata cu piata

Purtatorul de cuvant al Bancii Nationale a Romaniei, Dan Suciu, a anuntat ca institutia nu isi va folosi rezervele pentru “a apara leul”, asa cum ii cere PSD. In context, expertii sustin ca exista posibilitatea ca – dupa zile la rand in care moneda nationala s-a devalorizat accentuat – cursul sa se stabilizeze, dar nu sub valoarea de 4,7 lei/euro.

“Ii asiguram pe cei care au facut postarea ca BNR este, desigur, foarte preocupata de cei care au credite, dar este la fel de preocupata si de cei 10 milioane de cetateni care au depozite in banci. Ca dovada, dobanda de politica monetara este de 2,5%, ca in SUA, si nu am mai schimbat-o de mai bine de jumatate de an.

Analistii fara nume, care vad leul la 2 lei si dobanda tot la 2%, se vede ca nu au lucrat niciodata cu piata si mai ales cu pietele internationale, de vreme ce fac asemenea recomandari”, a precizat Dan Suciu pentru G4Media.ro.

Reamintim ca PSD a lansat o campanie prin intermediul careia a solicitat BNR “sa isi faca datoria”, sugerand ca “BNR are rezerve valutare cu care poate sa intervina si sa stopeze cresterea euro si PSD se alatura romanilor care au de platit rate la credite si cere BNR sa ‘apere moneda nationala'”.

In plus, Ministerul Finantelor Publice (MFP) a lansat vineri un mesaj similar cu cel al PSD.

“Contrar informatiilor vehiculate in spatiul public, Banca Nationala a Romaniei este institutia care trebuie sa stabileasca si sa supravegheze respectarea regimului valutar si sa elaboreze politica cursului de schimb, conform art. 2 alin (2) din Legea 312/2004 privind Statutul BNR, nu Guvernul Romaniei. Mai mult decat atat, potrivit art. 9 din acelasi act normativ, pentru aplicarea politicii de curs de schimb BNR stabileste cursurile de schimb pentru operatiunile proprii pe piata valutara si elaboreaza balanta de plati si alte lucrari privind pozitia investitionala internationala a Romaniei”, au precizat reprezentantii Finantelor, potrivit Mediafax.

In plus, MFP mentioneaza, in precizarea facuta vineri, ca Mugur Isarescu, Guvernatorul BNR, declara in 2011: ” (…) protejam moneda nationala, este produsul nostru, asa cum o banca comerciala isi apara un produs, noi ne aparam produsul, aceasta institutie emite leul si pana la adoptarea monedei euro, produsul nostru este de aparat. Nu cred ca facem un act de barbarism daca ne aparam produsul”.

Dan Suciu a avut o reactie separata la acuzele Finantelor, insistand ca a coopera inseamna si ca Guvernul sa discute cu BNR inainte sa ia masuri care afecteaza politica monetara.

“Banca Nationala a Romaniei este implicata permanent, cu atat mai mult in aceste zile, in elaborarea si aplicarea politicii monetare si a politicii de curs de schimb, in conjunctura determinata de factori interni si internationali. In acest context, BNR isi doreste ca si pana acum ‘o cooperare loiala cu Ministerul Finantelor Publice pentru armonizarea politicilor fiscale si monetare in beneficiul cetatenilor si al mediului de afaceri’.

O asemenea colaborare presupune, insa, o consultare prealabila a BNR atunci cand sunt adoptate decizii care afecteaza politica monetara a bancii centrale si stabilitatea financiara a tarii“, scrie intr-o declaratie de presa a purtatorului de cuvant al BNR, Dan Suciu, cu privire la comunicatul de presa al Ministerului Finantelor Publice, din aceeasi zi.

De altfel, dupa “revolutia fiscala”, Liviu Dragnea si Viorica Dancila au promis, dupa o intalnire cu Mugur Isarescu, ca nu vor mai lua decizii fara consultarea BNR in ce priveste o analiza pe efecte.

Dragnea, dupa discutia de 3 ore cu Isarescu: Inainte sa ia orice masuri, Guvernul va analiza cu BNR efectele

Problema devalorizarii leului este una din ce in ce mai apasatoare atat pentru intreprinzatori, cat si pentru romanii de rand. Asa cum Ziare.com v-a informat deja, moneda europeana a atins, vineri, un nou maxim istoric: 4,7648 de lei/unitate, cu 0,17% mai mult fata de miercuri. De asemenea, leul a fost mai slab decat zilele trecute si fata de celelalte valute importante.

Expert: Piata s-ar putea stabiliza, dar nimic nu e sigur

Claudiu Cazacu, Chief Strategist la XTB Romania a explicat pentru Agrepres ca piata are sanse sa se calmeze in aceasta regiune a cursului pe termen scurt, dar nivelul de incertitudine din jurul acestui scenariu e inca foarte ridicat.

“EUR/RON a revenit la tranzactionare in intervalul 4,66 – 4,67, dupa ziua libera dedicata Unirii Principatelor. Piata a oferit o imagine relativ mai calma, incercand o stabilizare pe termen scurt. Temperarea declinului – EUR/RON atinsese 4,78 ieri, la Londra – pare a fi efectul cresterii dobanzilor pe leu (care majoreaza costul unei pozitii de cumparare pe EUR/RON).

ROBOR overnight a ajuns la 3,55%, aproape dublu fata de nivelul de 1,83% de pe 23 ianuarie, in timp ce ROBOR la 3 luni este la 3,11% cu 0,08 puncte mai sus. Ramane de vazut in ce masura se va reusi gasirea unui echilibru al dobanzilor, la un nivel suficient de ridicat incat sa nu puna presiune pe leu, dar suficient de coborat incat investitorii sa nu fie prea preocupati de impozitarea activelor bancare.

In estimarea noastra, pe termen scurt piata are sanse sa se calmeze in aceasta regiune a cursului, dar nivelul de incertitudine din jurul acestui scenariu este foarte ridicat”, a spus Cazacu.

Urmareste Ziare.com si pe Facebook! Comenteaza si vezi in fluxul tau de noutati de pe Facebook cele mai noi si interesante articole de pe Ziare.com.

continuare… .

Sursa | Ziare.com

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *