Breaking News Prima mare surpriză a lui Contra! Lobonț, rechemat la națională! Noul selecționer a reactivat și alți stranieri

Cosmin Contra, noul selecționer al României, a convocat deja 24 jucători care evoluează la cluburi din afara țării pentru partidele cu Kazahstan (5 octombrie) și cu Danemarca (8 octombrie), ultimele din preliminariile pentru calificarea la Cupa Mondială din Rusia.

Marea surpiză a noului antrenor este faptul că l-a rechemat la prima reprezentativă pe Bogdan Lobonț (39 de ani), portar care mai face parte și din lotul celor de la AS RomaSursele Digi Sport susțin faptul că de fapt Lobonț a fost chemat și pentru că ”Guriță” vrea să-i propună funcția de antrenor cu portarii.

Pe lângă Lobonț, pe lista lui Contra mai apar și alte surprize. Este vorba despre jucători care nu au mai făcut parte în ultimul timp din vederile selecționerilor, cum ar fi cazul lui Cristi Tănase, Gabriel Torje și Claudiu Keșeru.


Sigur că lista este doar preliminară. Lotul final, care va include și numele jucătorilor din campionatul intern convocați, va fi anunțat ulterior de către noul staff al echipei naționale, după ultima etapă dinaintea reunirii tricolorilor.

Staff-ul lui Cosmin Contra din acest moment

Cosmin Contra – selecționerul României

Jerry Gane – antrenor secund
Ionuț Badea – antrenor secund

Javi Reyes – preparator fizic
Alfonso Villalobos 
– preparator fizic

Bogdan Lobonț – antrenor cu portarii?

Jucătorii din străinătate care au primit convocarea:

Portari: Ciprian Tătărușanu (Nantes, 46/0), Costel Pantilimon (Deportivo La Coruna, 25/0), Silviu Lung jr (Kayserispor, 3/0), Bogdan Lobonț (AS Roma, 85/0)

Fundași: Cristian Săpunaru (Kayserispor, 22/0), Cosmin Moți (Ludogorets, 11/0), Vlad Chiricheș (Napoli, 49/0), Valerică Găman (Karabukspor, 14/1), Dragoș Grigore (Al-Sailiya, 28/0), Iasmin Latovlevici (Galatasaray, 12/0), Paul Papp (Karabukspor, 18/3), Alin Toșca (Betis, 9/0)

Mijlocași: Răzvan Marin (Standard, 8/1), Eric Bicfalvi (FC Ural, 4/0), Nicolae Stanciu (Anderlecht, 16/6), Alexandru Chipciu (Anderlecht, 30/4), Gabriel Torje (Karabukspor, 54/11), Alexandru Maxim (Mainz, 29/2), Adrian Stoian (FC Crotone, 0/0), Cristian Tănase (Karabukspor, 40/6)

Atacanți: Florin Andone (Deportivo La Coruna, 17/1), Claudiu Keșeru (Ludogorets, 18/5), Bogdan Stancu (Bursaspor, 52/14), Gheorghe Grozav (Karabukspor, 15/3)

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *