Bușoi: Dacă doamna primar general crede că voi tăcea pentru că mă intimidează cu procesul, se înșală

Președintele PNL București, Cristian Bușoi, susține că așteaptă cu nerăbdare confruntarea cu primarul general al Capitalei, Gabriela Firea, în sala de judecată, subliniind că aceasta răstălmăcește sensul propriilor declarații și că acuzațiile că ar face lobby pentru Uber sunt o “mizerie”.

b078fb2f-fa80-440a-addc-a38a16c62125

“Dacă dna primar general crede că voi tăcea pentru că mă intimidează cu procesul, se înșală. (…) Aștept cu nerăbdare confruntarea cu doamna Firea în sala de judecată și în fața oamenilor, ca să discutăm pe îndelete și pe față, nu cu insinuări și amenințări despre ce ar trebui să facă și nu face primarul general pentru un transport civilizat în București”, afirmă Bușoi într-un comunicat transmis, miercuri, AGERPRES.

Liberalul punctează că susține o normalitate, adică un transport curat și modern, așa cum se face într-o capitală normală din Europa.

“Ce susține doamna primar este un fel de a face transport abramburit, îmbâcsit nu doar de suspiciuni, ci de exemple de proastă practică și de neisprăvie, de care bucureștenii s-au săturat până peste cap”, spune Cristian Bușoi.

El respinge acuzațiile că ar face lobby pentru Uber.

“Doamna primar Firea o întoarce ca la Ploiești, răstălmăcindu-și sensul propriilor declarații, când spune că nu s-a referit la sistemele de taximetrie alternativă. Ba chiar la acelea s-a referit direct, iar ideea că nu le-a nominalizat explicit atunci când le-a amenințat implicit că ‘în București vor circula doar taxiuri’ este încă o încercare de ne lua pe toți de proști. Să mă acuze pe mine, direct, că fac lobby pentru Uber este o mizerie care arată clar, din nou, cum înțelege doamna primar Firea să poarte discuția: cu insinuări, calomnii și amenințări, atunci când nu are argumente. Nu pentru că nu ar putea inventa niște justificări, ci pentru că acestea pur și simplu sunt contrazise flagrant de realitatea transportului cu taxiul de care a ‘beneficiat’ orice bucureștean”, precizează liderul PNL București.

Bușoi menționează că discuția despre taxiurile din Capitală trebuie să fie una liberă.

“Discuția despre taximetria din București nu trebuie să fie o discuție între inițiați, care-și pasează complice semne pe sub masă în timp ce fac regulile și bat și mai abitir în cuie nereguli și învârteli. Discuția despre taxiurile din București trebuie să fie liberă ca să rezolvăm ceva. Iar problema arată așa: taximetria în București a ajuns o sumă de ilegalități din care profită niște carteluri și chiar taximetriștii au ajuns victime ale acțiunii abuzive ale unor firme a căror licență este urmarea unor nereguli”, arată el.

Primarul general al Capitalei, Gabriela Firea, l-a dat în judecată pe președintele PNL București, Cristian Bușoi, pentru o declarație în care vorbea despre beneficiile obținute de un grup de interese ca urmare a noului Regulament referitor la activitatea de taximetrie.

“Primarul general al Capitalei, Gabriela Firea, a luat decizia să-l acționeze în judecată pe președintele PNL București, Cristian Bușoi, pentru afirmațiile potrivit cărora ‘Singurul motiv real al deciziei primarului (referitoare la noul Regulament privind activitatea de taximetrie) este un lobby puternic, mulți bani și beneficii câștigate de un grup de interese apropiat primarului general'”, potrivit unui comunicat al Primăriei Municipiului București.

AGERPRES/(AS-autor: Florentina Peia, editor: Mihai Simionescu)

AGERPRES | SURSA 
https://www.agerpres.ro/politica/2017/12/06/busoi-daca-doamna-primar-general-crede-ca-voi-tacea-pentru-ca-ma-intimideaza-cu-procesul-se-insala-19-59-25

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *