Carmen Dan: Prefecții să se întâlnească săptămânal cu șefii structurilor teritoriale pentru gestionarea rapidă a problemelor

Ministrul Afacerilor Interne, Carmen Dan, le-a recomandat vineri prefecților să se întâlnească săptămânal cu toți șefii structurilor teritoriale și să puncteze în ceea ce privește planul de pregătire pentru iarnă toate problemele pe care trebuie să le gestioneze ori de câte ori este nevoie, pentru intervenția și rezolvarea rapidă a acestora.

f1ac1eaf-9bfc-466a-b4b0-2cbace2273c3

“Recomandarea mea este să vă întâlniți începând din acest moment, săptămânal, cu toți șefii structurilor teritoriale și să punctați în ceea ce privește planul de pregătire pentru iarnă toate problemele pe care trebuie să le gestionați, în așa fel încât să fiți de fiecare dată în măsură să cunoașteți și să aveți toate informațiile actualizate pentru a putea să interveniți ori de câte ori se impune cu maximă celeritate”, a spus ministrul la o videoconferință cu prefecții, organizată la sediul MAI.

În context, ministrul Transporturilor, Felix Stroe, a asigurat că au fost încheiate contractele de deszăpezire și în mare parte s-a făcut aprovizionarea cu sare necesară intervențiilor pentru această iarnă.

“S-a reușit ca în acest an să se facă cea mai bună pregătire la Ministerul Transporturilor. În momentul acesta, sunt încheiate contractele de deszăpezire, ceea ce este o performanță pentru această perioadă. Este vorba de 54 de contracte de deszăpezire, mai sunt de definitivat două. Aceste două contracte sunt în contestație la Curtea de Apel și cu siguranță foarte repede vor fi deblocate”, a precizat Stroe.

El a adăugat că s-a făcut aprovizionarea cu sarea necesară intervențiilor pe timp de iarnă, afirmând că deja există o cantitate suficientă în stocuri și până la finele lunii va fi adusă toată cantitatea necesară.

Cât privește contractul pentru utilajele necesare intervențiilor la deszăpezire, el a spus că în afara celor 471 de de utilaje proprii ale CNAIR s-au făcut contracte de închiriere pentru intervenție permanentă pentru 2.367 de utilaje, plus alte 115 care vor fi închiriate la cerere.

Totodată, ministrul Transporturilor a dat asigurări că secțiile regionale sunt pregătite de intervenție, urmând să se pună un accent deosebit în acest an ca pe fiecare utilaj să existe un lucrător. “Am cerut și nu vom face rabat, să existe om pe fiecare utilaj, astfel încât să se facă intervenția la deszăpezire pe toată durata de 24 de ore”, a susținut ministrul.

La rândul său, ministrul Energiei, Toma Petcu, a spus că sunt întrunite toate condițiile pentru asigurarea resurselor energetice pentru iarna 2017-2018.

“Estimăm pentru perioada de iarnă o producție de 23,5 terawați-oră de energie electrică și 7,5 milioane gigacalorii energie termică. Pentru asigurarea condițiilor în vederea producerii acestor cantități, stocurile necesare pentru fiecare tip de resursă, stabilite prin programul de iarnă, sunt următoarele: lignit în centrale — 1.309 mii tone, din care numai la Complexul energetic Oltenia — 1.000 de mii de tone; lignit depozitate în cariere 500.000 de tone; huilă pentru complexul Hunedoara și pentru Iași — 332.000 de tone și păcură — 25,9 mii tone”, a punctat Petcu.

Petcu a asigurat că se va face tot ce este posibil, pe perioada iernii, pentru asigurarea energiei electrice și termice precum și pentru furnizarea de gaze și să se intervină prin operatorii privați care furnizează energia electrică atunci când vor fi defecțiuni în sistemul de furnizare.

“Am avut mai multe întâlniri premergătoare a perioadei de iarnă și am cerut din partea operatorilor privați de furnizare a energiei electrice să-și asigure toate echipele de intervenție pentru acele zone care pot fi afectate de viscol și, de asemenea, să aibă contractări sau subcontractări cu alte societăți de profil din domeniu pentru a ne asigura că atunci când avem nevoie să intervenim într-o zonă ei să fie pregătiți. Le-am comunicat acest lucru (…), ei ne-au dat asigurări că sunt pregătiți”, a afirmat ministrul Energiei.

Ministrul Carmen Dan o organizat vineri, la sediul MAI, o videoconferință cu prefecții și reprezentanții celorlalte autorități cu responsabilități în gestionarea situațiilor provocate de efectele sezonului rece.

AGERPRES /(A-autor: Sorin Peneș, editor: Mihai Simionescu)

Sursa Agerpres | Social
https://www.agerpres.ro/social/2017/10/20/carmen-dan-prefectii-sa-se-intalneasca-saptamanal-cu-sefii-structurilor-teritoriale-pentru-gestionarea-rapida-a-problemelor-15-45-33

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *