Câteva parcuri de distracții din Marea Britanie oferă reduceri în schimbul sticlelor de plastic

Operatorul celor mai mari parcuri de distracții din Marea Britanie, în colaborare cu Coca Cola, oferă reduceri de 50% la biletele de intrare în schimbul unei sticle de plastic de 500 de mililitri.

Câteva parcuri de distracții din Marea Britanie oferă reduceri în schimbul sticlelor de plastic

Din dorința de a crește rata de reciclare a sticlelor de plastic, compania Merlin, care deține unele dintre cele mai populare parcuri de distracții din Marea Britanie, a creat un program alături de Coca Cola.

Până la jumătatea lunii octombrie, cei care vor introduce o sticlă de plastic de 500 de mililitri în aparatele speciale vor primi reduceri de 50% la biletele de intrare în Alton Towers, Thorpe Park, Chessington World of Adventures, Legoland și alte 26 de atracții ale Merlin din țară.

Inițiativa a prins contur după cercetarea realizată de Coca Cola, care a arătat că 64% dintre britanici ar recicla mai mult dacă ar fi recompensați pe loc.

În prezent, doar 43% din cele 13 miliarde de sticle de plastic vândute în fiecare an în Marea Britanie sunt reciclate, în timp ce 700.000 ajung la groapa de gunoi în fiecare zi.

„Vrem să recompensăm oamenii care fac lucrul corect reciclând sticlele și sperăm să încurajăm unele persoane care nu ar face asta în alte condiții”, a declarat Jon Woods, manager general Coca Cola în Marea Britanie. „Toate sticlele noastre pot fi reciclate și vrem să recuperăm cât mai multe dintre ele posibil, astfel încât să poată fi transformate în sticle noi și să nu sfârșească prin a deveni gunoaie”.

Aparatele care dau recompense, cu priză la public

Câteva parcuri de distracții din Marea Britanie oferă reduceri în schimbul sticlelor de plastic
Între timp, Co-op, primul lanț de supermarketuri din Marea Britanie care a introdus sistemele automate de oferire a unei recompense, a înregistrat feedback pozitiv de la 350.000 de vizitatori ai patru festivaluri de muzică, cu procent mare de ambalaje recuperate.

Utilizatorii au primit vouchere pe care să le folosească, în timp ce sticlele colectate vor fi folosite pentru a crea sticle noi în care va fi îmbuteliată apa Co-op.

„Să reducem cantitățile de plastic care ajung la groapa de gunoi este foarte important pentru noi și pentru membrii noștri. Sunt încântat că, în parteneriat cu Live Nation și Recycling Options, avem oportunitatea de a aduce aceste mașinării în Marea Britanie, numai la câteva luni după ce au primit undă verde din partea guvernului”, a declarat Jo Whitfield, CEO Co-op.

Comentarii

comentarii

Citeste in continuare mai multe noutati de la: Green Report

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *