CCIB a premiat, marți seară, 6.840 de firme bucureștene; AGERPRES – Premiul de Excelență pentru promovarea conceptului Smart City

Camera de Comerț și Industrie a Municipiului București (CCIB) a premiat, marți seară, un număr de 6.840 de firme bucureștene, în cadrul unui eveniment organizat cu ocazia celei de-a XXIV-a ediții a Topului Firmelor bucureștene, Agenția Națională de Presă AGERPRES fiind distinsă cu unul dintre premiile speciale pentru promovarea conceptului Smart City, prin intermediul proiectului editorial “Smart CityRO”.

2cc9d812-6f1e-4e56-8eb8-1664ccd1f4b9

Evenimentul desfășurat în București a beneficiat de prezența unor manageri din cele mai performante companii bucureștene, personalități din spațiul economic, academic și diplomatic din România, membri ai Guvernului, oficialități de la nivelul Instituției Prefectului, primăriilor de sector și organizațiilor neguvernamentale, respectiv asociații profesionale, camere de comerț și organizații patronale.

“A vorbi despre afacerile de succes dezvoltate de dumneavoastră înseamnă a vorbi despre competență, gestionare a riscurilor și de cultură organizațională. Premiem azi manageri care au dovedit că au viziune. Premiem liderii, acei manageri și antreprenori care au înțeles că etica în afaceri este un principiu și că reușita unui proiect stă în echipă. Laureații noștri fac parte din cea mai dinamică comunitate de afaceri din România”, a declarat, în deschiderea evenimentului de premiere, Sorin Dimitriu, președintele Camerei de Comerț și Industrie a României (CCIB).

La ediția a XXIV-a a Topului Firmelor din Capitală, Camera de Comerț bucureșteană a acordat două trofee speciale, respectiv companiei Negro 2000 SRL (Trofeul “George. G. Assan” pentru brandul anului) și Televiziunii Române (Trofeul “Ioan V. Socec” pentru obiectivitate și profesionalism în reflectarea fenomenului economic).

Pe segmentul mass-media au mai fost premiate Radio România Actualități, Radio România București FM, precum și posturile de televiziune Digi 24 și Antena 3.

Camera de Comerț bucureșteană a mai înmânat, totodată, 97 de premii de excelență companiilor care, în ultimii cinci ani, s-au clasat pe prima poziție în competiția elitelor. Pe lista trofeelor speciale s-au regăsit, printre alții: Administrația Națională de Meteorologie, Distrigaz Sud, Electrica Furnizare, Engie România, Fan Courier, IBM România, Monetăria Statului, Regia Națională a Pădurilor — Romsilva, Registrul Auto Român, Societatea Națională a Sării, Societatea Națională a Apelor Minerale, Remat Holding și Compania Națională “Imprimeria Națională”.

O noutate față de edițiile precedente ale Topului Firmelor din Municipiul București a fost crearea unei secțiuni separate dedicată domeniului turismului. În acest sens, Ana Hotels S.A. a câștigat la categoria “Întreprinderi mari”, Compania Hotelieră Intercontinental România S.A. la “Întreprinderi mijlocii”, iar București Turism S.A. la “Întreprinderi mici” și UTI Park & Hotel Management la “Microîntreprinderi”.

Din totalul celor 125.236 de firme înregistrate ca având sediul social în Capitală, și care au depus bilanțul aferent anului 2016, un număr de 37.816 de firme au îndeplinit criteriile de eligibilitate, echivalentul a 30,2% din total.

Dintre acestea, CCIB a premiat 6.840 de firme, adică 18,1% din totalul firmelor considerate eligibile și care reprezintă 5,5% din totalul firmelor care au depus bilanțul aferent anului trecut.

Firmele premiate în acest an de CCIB fac parte din cea mai dinamică și importantă comunitate de afaceri a țării, potrivit reprezentanților Camerei. Astfel, cu o rată a șomajului de doar 1,6% față de 4,2% la nivel național, Capitala concentrează 23,4% din totalul firmelor active din România, 20,4% din totalul salariaților țării, aproape 30% din suprafața de vânzare și din desfacerile cu amănuntul la nivel național, 16% din valoarea exporturilor autohtone, 29% din valoarea importurilor realizate de România și circa 60% din activitatea de cercetare științifică a țării.

În ceea ce privește structura pe domenii de activitate, cele mai multe companii premiate — aproape o treime (34%) activează în domeniul serviciilor (2.348), fiind urmate de firmele din comerț (1.923 firme, respectiv 28% din total) și cele cu profil industrial (1.396 de firme, 20% din total). În clasamentul întocmit de către Camera de Comerț bucureșteană, o pondere de 6% revine domeniului contrucțiilor (407 companii premiate) și cercetării, dezvoltării și inovării (390 entități), în timp ce 4% dintre firmele recompensate, respectiv 242, provin din turism, iar 2%, adică 134 de companii, activează în agricultură, silvicultură și pescuit.

În plus, în București își desfășoară activitatea 94.824 de societăți comerciale cu capital străin (44% din totalul consemnat la nivel național), cu un capital social subscris cumulat de 24 miliarde de euro, respectiv 55,5% din totalul capitalului social subscris la nivel național de societățile cu participare străină la capital. Totodată, 25 dintre primele 40 de companii, după participarea străină la capitalul social subscris, sunt înregistrate în Capitală.

Nu în ultimul rând, unul dintre premiile speciale acordat, marți seară, de CCIB a revenit Agenției Naționale de Presă AGERPRES, Departamentului Știri Economice, pentru promovarea conceptului de Smart City prin intermediul materialelor de presă publicate de-a lungul timpului și, implicit, pentru proiectul editorial “Smart CityRO”, derulat în cursul acestui an.

Proiectul “Smart CityRO”, derulat timp de patru luni (iunie — septembrie 2017) de către Agenția Națională de Presă AGERPRES, a adus în prim plan atât proiecte inteligente, îndrăznețe, implementate în anumite comunități din țară, cât și opiniile celor care sunt implicați în dezvoltarea și implementarea conceptului Smart City în România.

Pe parcursul proiectului editorial, au fost publicate articole în care s-au putut descoperi modele de dezvoltare inteligentă a unor orașe din alte țări europene, cât și stadiul la care se află România. Un material distinct a fost dedicat primului proiect oficial smart city ce va avea momentul de prezentare și lansare pe data de 1 Decembrie 2018, la Alba Iulia, prin care se marchează astfel Centenarul Marii Uniri.

La ediția anterioară a Topului Firmelor din Municipiul București au fost premiate 6.710 de firme, adică 19,5% din totalul companiilor considerate eligibile, ce au reprezentat 5,6% din totalul firmelor care au depus bilanțul aferent anului 2015.

AGERPRES/(AS — autor: Daniel Badea, editor: Mariana Nica, editor online: Ada Vîlceanu)

Sursa Agerpres | Economie
https://www.agerpres.ro/economie/2017/10/24/ccib-a-premiat-marti-seara-6-840-de-firme-bucurestene-agerpres-premiul-de-excelenta-pentru-promovarea-conceptului-smart-city-20-20-28

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *