CCR a motivat de ce este neconstitutionala legea de infiintare a Fondului Suveran de Dezvoltare, sustinuta de Dragnea. Se pregateste o HG

Curtea Constitutionala a Romaniei a publicat astazi motivele pentru care legea de infiintare a Fondului Suveran de Dezvoltare si Investitii a fost declarata neconstitutionala in intregul sau. Potrivit unui anunt facut saptamana trecuta de consilierul de stat Darius Valcov, in urmatoarele doua saptamani ar putea fi data o hotarare de Guvern.

Proiectul de infiintare al Fondului Suveran de Dezvoltare si Investitii este unul din proiectele sustinute intens de liderul PSD, Liviu Dragnea.

Curtea Constitutionala a constatat ca infiintarea Fondului este expresie unei operatiuni juridice cu caracter individual, aplicabila unui singur caz expres determinat, iar societatea constituita, desi nu dispune de prerogative de putere publica, presteaza un serviciu public, situatie in care ii sunt aplicabile prevederile art.191 alin. (2) din Codul civil, fiind asadar o persoana juridica de drept public, potrivit Agerpres.

CCR a mai constatat ca, potrivit cadrului normativ in vigoare, infiintarea Fondului Suveran de Dezvoltare si Investitii, ca societate pe actiuni, se poate realiza doar prin hotarare a Guvernului, act cu caracter administrativ prin care se aproba si actul constitutiv al societatii.

“Ca urmare a constatarii viciilor de neconstitutionalitate extrinseca determinate de incalcarea dispozitiilor mentionate mai sus, in special a celor privind rolul Parlamentului, Curtea apreciaza ca nu mai este necesara examinarea criticilor de neconstitutionalitate extrinseca raportate la principiul bicameralismului parlamentar si nici a criticilor de neconstitutionalitate intrinseca formulate de autorii obiectiei de neconstitutionalitate”, se precizeaza in motivare.

Reactiile din PSD

“Urmeaza sa ne clarifice Curtea Constitutionala. (…) Cred ca in doua saptamani din momentul in care apare (motivarea, n.r.), apare si Fondul, dupa ce apare motivarea”, a declarat, saptamana trecuta, Valcov la Romania TV. Fostul ministru de Finante este in prezent consilier de stat in aparatul de lucru al prim-ministrului.

Pe 19 iulie, ministrul Finantelor, Eugen Teodorovici, a declarat ca Fondul Suveran de Dezvoltare si Investitii va fi infiintat printr-o hotarare de guvern, dupa ce Curtea Constitutionala a anuntat ca nu este posibil acest lucru prin intermediul unei legi.

“Dupa decizia Curtii Constitutionale, pasii urmatori sunt la nivel de guvern – emiterea unei ordonante pentru a crea cadrul legal general pe care Curtea l-a considerat necesar, iar pasul urmator va fi emiterea unei hotarari de guvern pentru a stabili infiintarea Fondului”, a spus Teodorovici.

Pe 18 iulie, Curtea Constitutionala a Romaniei a admis sesizarile formulate de presedintele Klaus Iohannis, de PNL, USR si PMP la legea privind infiintarea Fondului Suveran de Dezvoltare si Investitii.

Proiectul Fondului Suveran

Legea privind infiintarea Fondului Suveran de Dezvoltare si Investitii – initiata de PSD-ALDE – a fost adoptata de Parlament in 6 iunie, iar potrivit acesteia din Fondul Suveran vor face parte 33 de companii de stat, printre care Engie Romania S.A., Societatea de Distributie si Furnizare a Energiei Electrice – Elecrtica S.A., E.ON Energie Romania S.A., OMV Petrom S.A, Telekom Romania Communication S.A., Compania Nationala Aeroporturi Bucuresti S.A., Societatea Nationala de Gaze Naturale Romgaz S.A. Chimcomplex S.A., Antibiotice S.A., Compania Nationala pentru Controlul Cazanelor, Instalatiilor de Ridiciat si Recipientelor sub Presiune S.A., Compania Nationala Loteria Romana S.A., IAR S.A. si Compania Nationala Unifarm S.A.

Actionarul fondului va fi statul roman, in timp ce capitalul social se va ridica la 9 miliarde de lei.

Presedintele PSD, Liviu Dragnea, sustinea ca infiintarea Fondului Suveran va ajuta la dezvoltarea infrastructurii mari si la reindustrializarea Romaniei, va aduce investitii in agricultura, va genera foarte multe locuri de munca si va contribui la cresterea Produsului Intern Brut.

Citeste si: Dragnea lauda Fondul Suveran: Cei care il critica sunt sobolani si mincinosi patologic

Urmareste Ziare.com si pe Facebook! Comenteaza si vezi in fluxul tau de noutati de pe Facebook cele mai noi si interesante articole de pe Ziare.com.

Las─â un r─âspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *