CCR a respins legea dorita de Dragnea privind Strategia “Romania 2040”

Curtea Constitutionala a admis, joi, obiectiile formulate de PNL, USR, PMP si presedintele Klaus Iohannis pe Legea privind elaborarea si actualizarea Strategiei nationale pe termen lung “Strategia 2040”.

Legea a fost elaborata de o comisie coordonata de Liviu Dragnea si ii permitea sefului Camerei Deputatilor sa stabileasca inclusiv bugetul tarii pentru urmatorii 20 de ani.

Judecatorii CCR au declarat legea neconstitutionala in ansamblul sau.

Curtea a reunit obiectia celor trei partide si cea a presedintelui intr-un singur dosar.

“In urma deliberarilor, Curtea Constitutionala, cu unanimitate de voturi, a admis obiectiile de neconstitutionalitate si a constatat ca Legea privind elaborarea si actualizarea Strategiei nationale pe termen lung “Strategia 2040″ este neconstitutionala in ansamblul sau”, arata un comunicat CCR remis Ziare.com.

Decizia este definitiva si general obligatorie. Astfel, procedura de elaborare legislativa a proiectului se anuleaza, iar initiatorii ar trebui sa o reia.

Obiectiile lui Iohannis

Seful statului sustinea, in sesizarea transmisa CCR, ca, “prin modul in care a fost adoptata, precum si prin continutul normativ, legea criticata contravine unor norme si principii constitutionale”.

Iohannis preciza ca a fost incalcata competenta primei Camere sesizate, Senatul, care nu a dezbatut textul si solutiile adoptate de Camera Deputatilor.

Presedintele sublinia ca, prin raportul comun al comisiilor sesizate in fond cu aceasta propunere legislativa, au fost admise 15 amendamente, iar atat din punct de vedere formal, cat si al continutului, textele adoptate de catre fiecare dintre cele doua Camere sunt diferite.

De asemenea, el atragea atentia ca prin aceste modificari legea se indeparteaza in mod substantial de vointa initiatorului si reprezinta modificari majore ale continutului formei initiale.

Totodata, seful statului mentiona ca a fost modificata definitia Strategiei “Romania 2040”, fara ca aceasta sa fie corelata cu alte dispozitii.

O alta modificare importanta, arata Iohannis, este reprezentata de transferul responsabilitatii elaborarii acestei strategii de la Parlamentul Romaniei la Camera Deputatilor. In egala masura, a fost extinsa durata de functionare a “Comisiei 2040” la un an de la intrarea in vigoare a legii si s-a modificat in mod substantial componenta acestei comisii.

Celelalte modificari realizate la nivelul Camerei decizionale vizeaza corelarea Strategiei “Romania 2040” cu Strategia nationala pentru dezvoltare durabila a Romaniei 2030, dar si introducerea obligatiei in sarcina Guvernului de a aplica masurile prevazute in Strategia “Romania 2040”, prin adoptarea de acte normative.

“Modificarile operate reprezinta o schimbare a filosofiei legii si a propunerii initiale, cu impact major asupra semnificatiei acestei strategii a carei natura juridica ramane incerta si a obligatiilor care incumba altor autoritati publice”, spunea presedintele.

Potrivit lui Iohannis, configuratia intre formele adoptate de cele doua Camere ale Parlamentului este una semnificativ diferita, forma legii adoptata de Camera Deputatilor avand 11 articole care insumeaza 33 de alineate, in timp ce forma adoptata de Senat cuprinde 11 articole cu 28 de alineate.

“Camera Deputatilor, adoptand in calitate de Camera decizionala Legea pentru elaborarea si actualizarea Strategiei nationale pe termen lung ‘Romania 2040’, a sustras dezbaterii si adoptarii primei Camere sesizate modificari care vizau aspecte esentiale in structura si filosofia legii, precum aspecte ce tin de componenta comisiei responsabile pentru elaborarea strategiei, institutia care coordoneaza acest demers si alte aspecte anterior mentionate, ceea ce contravine art. 61 alin. (2) si art. 75 alin. (1) din Constitutie”, preciza Iohannis.

Seful statului considera ca prin modul in care este reglementata atat modalitatea de elaborare a Strategiei “Romania 2040”, cat si in ceea ce priveste organizarea si functionarea Comisiei “Romania 2040” este eludat sau incalcat rolul deliberativ al Parlamentului, in contextul in care intreaga responsabilitate a elaborarii acestei strategii este plasata sub directa coordonare a Camerei Deputatilor – cu ignorarea rolului celeilalte Camere a Parlamentului si, implicit, a posibilitatii de decizie a acesteia, Comisia “Romania 2040” urmand sa fie condusa de presedintele Camerei Deputatilor.

Iohannis mai sustinea ca aceasta lege nu clarifica natura juridica a documentelor rezultate din activitatea comisiei.

Presedintele Iohannis indica faptul ca prin prevederea potrivit careia Parlamentul, prin comisiile de specialitate, asigura monitorizarea continua a implementarii Strategiei ‘Romania 2040’ se instituie o noua forma de control exercitata de Parlament asupra Guvernului, separat de cele prevazute in mod expres de Constitutie.

El considera ca aceasta prevedere atribuie o competenta de control continua, specifica unor comisii permanente de control, tuturor comisiilor permanente ale Camerei Deputatilor si Senatului, aspect care incalca atat autonomia parlamentara, cat si functia de control a Parlamentului.

Iohannis cere CCR sa constate ca aceasta lege este neconstitutionala in ansamblul sau.

Si PNL si USR au sesizat Curtea Constitutionala pe aceasta lege, considerand ca ea este neconforma cu o serie de prevederi din Legea fundamentala.

Vezi si:

Urmareste Ziare.com si pe Facebook! Comenteaza si vezi in fluxul tau de noutati de pe Facebook cele mai noi si interesante articole de pe Ziare.com.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *