Ce mesaj ii transmite Marian Godina purtatorului de cuvant al Politiei care i-a trimis la popi pe contestatari

Oamenii sunt revoltati pe buna dreptate de felul in care Politia Romana a gestionat scandalul masinii antiPSD, spune politistul Marian Godina, caruia i-ar placea ca purtatorul de cuvant care a pus la punct 20.000 de internauti scandalizati sa nu isi mai primeasca banii luna viitoare, pentru ca “romanii nu mai platesc taxe pentru slugi”.

Marian Godina a reactionat, miercuri dimineata, dupa ce, in urma scandalului care s-a amplificat in ultimele zile, Politia a ajuns sa cerseaza review-uri de 5 stele, iar purtatorul de cuvant i-a trimis pe contestatari sa ceara ajutor la popi si rude.

“Colegii de la Bucuresti au gestionat foarte prost situatia si continua sa se afunde, in loc sa reactioneze cu calm si cat mai inteligent. Poate n-ar fi rau sa intrebe daca nu stiu”, a scris pe Facebook Marian Godina.

Citeste si: Marile semne de intrebare in cazul masinii antiPSD sau cum a fost facuta tandari reputatia Politiei Romane

Politistul internaut l-a criticat dur pe purtatorul de cuvant care le-a transmis criticilor sa nu mai apeleze la Politie daca sunt asa de nemultumiti de ea.

“O sa-i explic acestui ‘coleg’ ca inteligentul mesaj al lui afecteaza mii de politisti care isi fac treaba si care nu au nicio vina pentru gafele altora. (…) Mai pe intelesul lui, peste 20.000 de oameni sunt revoltati, pe buna dreptate, ca banii lor au fost folositi pentru ca vreunul dintre sefi sa isi stoarca mintea, sa trimita adrese pe la Interpol si alte structuri, pe la toate inspectoratele din tara, doar, doar o gasi o chichita pentru a rezolva un caz complex si a se gudura apoi pe langa vreun sef mai mare ca a solutionat el speta, asa cum cainele vine bucuros sa-i dai osul dupa ce a executat comanda“, a mai scris, printre altele, Marian Godina.

Dupa parerea lui, soferul masinii antiPSD “a vrut sa faca pe interesantul”, dar trebuia lasat “pana pleca din tara si lumea il uita in cateva zile”.

“Autostrazile din Romania nu se daramau, asfaltul nu se intorcea invers, Carpatii ramaneau la locul lor, Politia ramanea cu 4,5 stele si cu o imagine relativ buna. Dar nuuu!!! Hai sa facem din rahat bici si sa transformam omul in erou national, iar ce transmitea el altcuiva sa luam noi pana nu o mai putem duce. Avem morti pe sosele, trafic sugrumat, dar cumva, ne incurca unul care merge cu numere fara cifre si viata in Romania nu mai poate continua cu ala pe strazi”, a scris indignat politistul.

La finalul postarii, Marian Godina a adaugat un post scriptum.

“Mi-ar placea ca acestui coleg care a postat aceasta aberatie, luna viitoare cand baga cardul in bancomat sa-i apara pe ecran: aici nu ‘e’ bani, mergi la o matusa, la o casa de binefacere, la un popa, o ruda instarita sau la cine vrei tu, romanii nu mai platesc taxe pentru slugi“, i-a transmis el lui Octavian Munteanu, purtatorul de cuvant al Politiei care a dat cu bata’n balta.

C.B.

Urmareste Ziare.com si pe Facebook! Comenteaza si vezi in fluxul tau de noutati de pe Facebook cele mai noi si interesante articole de pe Ziare.com.

Las─â un r─âspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *