Ce o să vezi în noul sezon al serialului Star Trek Discovery

Star Trek Discovery a fost unul dintre cele mai îndrăgite seriale SF din ultimul an și, din acest motiv, nu ar trebui să vină ca o surpriză cât se lucrează la sezonul doi.

Star Trek este una dintre cele mai îndrăgite francize din domeniul SF. Universul fantastic din spatele acestui nume s-a aflat la baza unui număr mare de seriale și câteva lung metraje care au făcut valuri în cinematografe.

Cel mai nou serial cu prefixul Star Trek s-a lansat în 2017 și a reușit să fie unul suprinzător de atractiv. În plus, a facilitat adopția în Statele Unite a platformei de streaming CBS All Access, chiar dacă în țara noastră poate fi vizionat pe Netflix.

Primul sezon din Star Trek Discovery a început pe 24 septembrie 2017, în timp ce ultimul episod a fost difuzat pe 11 februarie. În total, a fost vorba de 15 episoade, dar având în vedere valoarea producției, este foarte probabil ca investiția în acest show să fi fost una semnificativă.

În ceea ce privește sezonul doi, momentan nu se cunosc foarte multe detalii despre poveștile ce vor fi spuse, dar știm că avem de așteptat până în 2019 pentru difuzarea primului episod. Tot studiourile CBS se ocupă de partea de producție, la fel ca în cazul primul sezon. Din păcate, pe partea de producție s-au înregistrat câteva schimbări importante, după ce creatorii show-ului au fost înlocuiți în urmă cu câteva zile.

Inițial, poziția de creator și showrunner pentru Star Trek Discovery a fost ocupată de Bryan Fuller, cunoscut publicului de la noi datorită show-urilor Hannibal și American Gods. Din cauza unor neînțelegeri cu CBS, Fuller a fost înlocuit de Gretchen Berg și Aaron Harberts.

Cei doi producători se pare că au abuzat scenariștii și au sărit mult peste buget cu producția primelor episoade din sezonul doi.

Din acest motiv, Alex Kurtzman se află acum în poziția de showrunner pentru îndrăgitul serial. Kurtzman a ocupat poziția de co-creator al Star Trek Discovery încă de la primul episod. În trecut, el a fost responsabile de lung-metrajele Star Trek din ultimul deceniu, dar și de seriale SF foarte populare, precum Fringe sau Sleepy Hollow. În noul sezon de Discovery, accentul se va pune pe povestea căpitanului Christopher Pike, predecesorul lui James T. Kirk. Respectivul personaj va fi interpretat de Anson Mount.

Sursa | Play Tech

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *