Cehii au început să voteze pentru viitorul parlament; miliardarul Andrej Babis, probabilul nou prim-ministru

Alegătorii cehi au început vineri să voteze în cadrul unui scrutin legislativ în urma căruia se așteaptă ca postul de prim-ministru să fie preluat de miliardarul Andrej Babis, devenit politician cu un discurs împotriva partidelor tradiționale, antieuro și antirefugiați, și, pe partea economică, de creștere a investițiilor, notează Reuters.

06f30754-ff29-4600-a13a-5f168cdf085d

Deși în Cehia imigrația este ca și inexistentă, teama de acest fenomen a jucat un rol important în campanie, aproape toate partidele promițând să se opună oricăror tentative ale Uniunii Europene de a obliga Praga să accepte refugiați distribuiți prin sistemul de cote.

Mișcarea populistă ANO, înființată și controlată strict de Babis, a câștigat susținere atât de la dreapta, cât și de la stânga cu promisiuni de reducere a taxelor și de înlocuire a politicienilor corupți, precum și prin apelurile de închidere a frontierelor UE și de neacceptare a nici măcar unui singur refugiat în țară.

ANO și-a menținut retorica de opoziție în pofida participării sale la guvernare, alături de social-democrații premierului Bohuslav Sobotka și de creștin-democrați.

Votul a început vineri, la ora locală 14.00 (12.00 GMT), și se va încheia sâmbătă, la aceeași oră. Rezultatele neoficiale sunt așteptate la câteva ore după închiderea urnelor.

Ultimele sondaje creditează ANO (‘Da’ în limba cehă) cu 25-27% din intențiile de vot, cel puțin dublu față de cei mai apropiați rivali, social-democrații, în ciuda unui ușor declin.

Sprijinul în favoarea lui Babis a scăzut în urma unor scandaluri, dar și a avertismentelor venite din partea rivalilor săi politici, legate de acumularea unei prea mari puteri în mâinile magnatului dacă va deveni prim-ministru. Babis este fondatorul unui vast imperiu de firme, cu interese în agricultură, industria chimică, alimentară și media. ‘Să nu lăsăm țara pe mâna oligarhilor’, a transmis vineri pe Twitter ministrul de interne Milan Chovanec, președintele în exercițiu al social-democraților, într-un apel de ieșire la vot.

Rezultatul alegerilor ar putea fi o coaliție similară celei actuale, dar condusă de ANO. Aceasta ar însemna că nu vor exista mari schimbări în politica externă, care vizează să echilibreze relațiile apropiate cu vecinii Polonia și Ungaria cu o abordare pragmatică față de UE și de state ca Germania, principalul investitor și piață de export pentru Cehia.

Cu toate acestea, retorica anti-Bruxelles a lui Babis, care rezonează cu sentimentele cehilor eurosceptici, a provocat îngrijorare că miliardarul ar putea îndrepta țara spre o relație de confruntare cu UE, luând exemplul guvernelor de dreapta de la Varșovia și Budapesta.

Babis se opune unei integrări europene sporite și adoptării euro, dar a vorbit și despre beneficiile statului de membru al UE și consideră că Republica Cehă ar trebui să joace un rol mai mare în reformarea blocului comunitar.

AGERPRES/(AS — autor: Irina Cristea, editor: Sorin Popescu, editor online: Anda Badea)

Sursa | Agerpres
https://www.agerpres.ro/externe/2017/10/20/cehii-au-inceput-sa-voteze-pentru-viitorul-parlament-miliardarul-andrej-babis-probabilul-nou-prim-ministru-19-00-13

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *