Cel mai ghiduș telefon vine de la Xiaomi pentru fanii de manga

Domeniul animațiilor de tip manga este unul foarte popular în mai multe teritorii asiatice, deși provine din Japonia. De aceea, nu este atât de ciudată lansarea celor de la Xiaomi.

De cele mai multe ori, un smartphone în ediție limitată este lansat pentru a evidenția parteneriatul dintre un producător de mobile și o franciză foarte populară la nivel internațional. Am văzut smartphone-uri interconectate cu seria Avengers, Batman și nu numai. În Asia însă, au existat mai multe gadgeturi realizate pentru a promova benzi desenate, seriale manga sau anime.

Dintr-un punct de vedere, finisajele colorate și personajul feminin de pe noul Xiaomi Mi 6X Hatsune Miku Editio s-ar putea să ți se pară ciudat. Acesta are însă mari șanse să fie un terminal foarte popular pe teritoriul Japoniei și nu numai.

Rezultatul colaborării dintre chinezi de la Xiaomi și mințile creative de la Vocaloid, Xiaomi Mi 6X Hatsune Miku Edition continuă seria dispozitivelor în ediție limitată începută în urmă cu aproximativ un an. La momentul respectiv, a fost vorba de o variantă mai colorată de Redmi Note 4X.

Îndrăgitul personaj de desene animate este gravat pe spatele telefonului Xiaomi Mi 6X Hatsune Miku Editio, dar mai există câteva particularități în cutie dedicate fanilor adevărați de Hatsune Miku. În privința aparatului efectiv, acesta are 6 GB RAM și o memorie internă de 64 GB. Creierul întregii afaceri este un octa-core Snapdragon 660 cu două camere de 12, respectiv 20 de megapixeli. Ecranul are o diagonală de 6 inci și o rezoluție nativă Full HD+.

XIaomi Mi 6X Hatsune Miku

În total, vor fi realizate doar 5000 de astfel de telefoane, particularitate care ar trebui să forțeze fanii să se grăbească să pună mâna pe gadgetul cu pricina. În cutie, vei mai găsi o baterie externă de aceeași culoare precum telefonul efectiv cu 10.000 mAh.

O carcasă semi-transparentă pentru telefon și un card cadou sunt de asemenea prezente în colet și incorporează figura lui Hatsune Miku.

Prețul de achiziție pentru cel mai ghiduș telefon de la Xiaomi este de 275 de euro, iar primele unități vor fi livrate începând cu data de 10 iulie.

 

Sursa | Play Tech

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *