CFA România: Indicatorul de încredere macroeconomică, la cea mai redusă valoare din ultimii patru ani

Indicatorul de încredere macroeconomică a scăzut, în septembrie, la cea mai redusă valoare din ultimii patru ani, 45,4 puncte, potrivit CFA România.

3a38dfc3-ef8c-4461-8b24-d66272919639

“În luna septembrie 2017, indicatorul de încredere macroeconomică al CFA România a scăzut față de luna anterioară, la valoarea de 45,4 puncte (cea mai scăzuta valoare din iunie 2013), fiind cu 5,3 puncte mai mic decât valoarea consemnată în exercițiul anterior”, se arată într-un comunicat al CFA România, remis AGERPRES.

Potrivit asociației profesioniștilor în investiții, scăderea a fost generată de ambele componente ale indicatorului. Astfel, indicatorul condițiilor curente a fost de 63,9 puncte, valoare în scădere cu 4,6 puncte, în timp ce indicatorul anticipațiilor a scăzut cu 5,7 puncte, până la valoarea de 36,1 puncte (cea mai redusă valoare din octombrie 2012).

În ceea ce privește cursul de schimb EUR/RON, 79% dintre participanți anticipează o depreciere a leului în următoarele 12 luni. Astfel, valoarea medie a anticipațiilor pentru orizontul de 6 luni este de 4,6300 (în creștere cu 123 pips față de valoarea înregistrată în exercițiul anterior), în timp ce pentru orizontul de 12 luni valoarea medie a cursului anticipat este de 4,6696 (valoare în creștere cu 173 pips).

Rata anticipată a inflației pentru orizontul de 12 luni (octombrie 2018/octombrie 2017) a înregistrat o valoare medie de 2,36% (valoare mai mică cu 0,19 puncte procentuale față de cea înregistrată în exercițiul anterior).

“Sunt de remarcat anticipațiile de majoare a ratelor de dobândă la leu atât pentru scadențele pe termen scurt (3 luni) cât și pentru cele pe termen mediu (5 ani), 97%, și respectiv 100% dintre participanții la sondaj anticipând această evoluție. Astfel, rata medie a ROBOR cu scadența de 3 luni anticipată peste 12 luni este 1,94%, iar yield-ul la obligațiunile suverane denominate în lei cu scadența de 5 ani este de 3,27%”, precizează sursa citată.

Indicatorul CFA România de Încredere Macroeconomică a fost lansat de către CFA România în luna mai 2011, reprezentând un indicator prin care dorește să cuantifice anticipațiile analiștilor financiari cu privire la activitatea economică în România pentru un orizont de timp de un an.

Indicatorul de încredere macroeconomică ia valori între 0 (lipsa încrederii) și 100 (încredere deplină în economia românească) și este calculat pe baza a 6 întrebări cu privire la: condițiile curente — referitoare la mediul de afaceri și piața muncii; anticipațiile, pentru un orizont de timp de un an pentru mediul de afaceri, piața muncii, evoluția venitului personal la nivel de economie și evoluția averii personale la nivel de economie.

Pe lângă întrebările necesare pentru calculul indicatorului de încredere macroeconomică, sondajul evaluează și anticipațiile, tot pentru un orizont de timp de un an, pentru rata inflației, ratele de dobândă, cursul de schimb EUR/RON, indicele bursier BET, condițiile macroeconomice globale și prețul petrolului.

CFA România este asociația profesioniștilor în investiții din România, în mare parte deținători ai titlului Chartered Financial Analyst (CFAŽ), calificare administrată de CFA Institute (USA). În prezent, CFA România are peste 210 de membri, majoritatea deținători ai titlului de Chartered Financial Analyst (CFAŽ) sau candidați pentru unul din cele 3 nivele ale examinării care conduce la acordarea acestui titlu. Profesioniștii care sunt membri CFA România lucrează pentru instituții bancare, firme de asigurări, firme de intermediere de valori mobiliare, de asset management, fonduri de pensii, firme de consultanță etc.

AGERPRES/(AS — autor: Andreea Marinescu, editor: Nicoleta Gherasi, editor online: Gabriela Badea)

Sursa Agerpres | Economie
https://www.agerpres.ro/economie/2017/10/26/cfa-romania-indicatorul-de-incredere-macroeconomica-la-cea-mai-redusa-valoare-din-ultimii-patru-ani-09-49-04

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *