Chicu, despre interzicerea purtării panglicii: O decizie negîndită

Chicu, despre interzicerea purtării panglicii: O decizie negîndită

Deși nu a purtat niciodată panglica Sf. Gheorghe, Ion Chicu a criticat decizia autorităților de a interzice acest simbol de 9 mai.

Despre aceasta a declarat ex-premierul țării, Ion Chicu, în cadrul emisiunii Puterea a Patra, transmite Știri.md.

”Anul trecut am fost cu colegii la Memorialul Eternitate și am depus flori după care am mers la scuarul Europei. Consderăm că este săzbătoarea victoriei și Ziua Europei.

Asta am făzut anul trecut și exact asta o vom face și anul acesta”, a declarat Chicu.

Ceea ce ține de interzicerea purtării panglicii Sf. Gheorghe, Chicu a declarat că aceasta a fost ”o decizie prost gîndită”.

”Nu este important ce îți agăți pe piept, important ce simți în piept. Eu niciodată nu am purtat această panglică și nici nu am de gînd să o port, dar respect oamenii care cred că acesta este simbolul victoriei”, a precizat Chicu.

Cu toate acestea, ex-premierul a menționat că interzicerea purtării acestei panglici de 9 mai este ”o încercare de a distrage atenția de la problemele economice. Este un instrument de manipulare”.

Abonează-te gratuit la Știri.md și pe Telegram pentru a nu pierde cele mai importante noutăți: https://t.me/stirimd.

Sursa: Noi.md
Articol / https://noi.md/md/politica/chicu-despre-interzicerea-purtarii-panglicii-o-decizie-negindita

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *