Cine este Elena Iotu si ce facea în urma cu 10 ani

Despre Elena Iotu, foarte multa lume stie cine este, in schimb, foarte putini stiu detalii despre cine este cu adevarat  actualul Presedinte al Organizatiei Femeilor Liberale – Slatina.

Pe Elena Iotu am cunoscut-o, din intamplare, in urma cu zece ani, undeva pe la jumatatea anului 2007. La vremea aceea, nu de foarte mult timp intrase pe piata de capital din Romania o cunoscuta companie din Germania, o companie care cauta parteneri si colaboratori locali prin care sa-si dezvolte reteaua pentru piata de desfacere romaneasca. Lucrurile scapasera total de sub control, iar piata creditelor si asigurarilor devenise o jungla financiara. Multi dintre noi ne aducem foarte bine aminte despre faimoasele credite cu buletinul. Se aproba aproape orice credit pentru aproape oricine.

Inca din 2005-2006, vorbind cu mai multi directori si angajati din sectorul bancar, purtam discutii despre aceast dezmat financiar, iar concluziile la care ajungeam erau intotdeauna aceleasi si anume ca, ceea ce urmeaza nu va fi deloc bine. Era vorba bineinteles despre rezultatul ”faimoaselor credite cu buletinul” si despre ”bula imobiliara”… .

In 2007 se vorbea deja din ce in ce mai mult despre criza, dar in ciuda tuturor semnalelor, atat sistemul bancar , cat si Guvernul Romaniei de la aceea vreme n-au luat nici cea mai mica masura pentru a preveni ceea ce avea sa se intample. Apoi, apoi a urmat august 2007, iar criza financiara era anuntata oficial in Romania, dar in acelasi timp isi faceau aparitia si puzderia de IFN-uri gen Provident, o companie cu origini britanice care intuise foarte bine ce avea sa se intample, instalandu-se in Romania inca din 2006. Angajatilor, din sectoare intregi, le-a fost blocat accesul la credite, fiind  vizat indeosebi sectorul imobiliar.

Acesta este contextul in care am intalnit-o pe Elena Iotu, mai exact, fix la inceputul crizei financiare din Romania, intr-o perioada cand, practic eram lasati fara job date fiind circumstantele de la acea vreme. Stabilisem un grup de cca. 10 persoane pentru a organiza sedinte si intrevederi la agentie, langa Spitalul Judetean Slatina, poate si de doua ori pe saptamana. Multi dintre cei care faceau parte din grupul nostru, oameni cu experienta, veneau la aceste sedinte lipsiti de orice speranta, cu capetele in pamant, dar nu era si cazul Elenei Iotu.

Plina de incredere, cum rar mi-a fost dat sa vad la cineva, punea dosarele de credit pe masa si dadea startul cu zambetul pe buze, spunand:  ”Gata, gata cu vaicăreala! Trebuie sa ne organizam, ramanem in picioare si mergem mai departe! Vom reusi! Veti vedea, aveti incredere in ce va spun!”

Aveam foarte multe dosare de ”refinantare”, incercam pe cat posibil sa convingem clientii, persoane fizice si juridice, ca este cazul sa-si regandeasca creditele, cu scopul de a scadea povara ratelor. Ii chemam la agentie, vorbeam cu clientii nostri, le ofeream audit gratuit. La finalul zilei, pentru ca de multe ori munceam program prelungit pana dupa-masa tarziu, acumulam, atat eu cat si Elena, un stres fantastic, ascultand povestile si necazurile clientilor.

Impreuna cu Elena Iotu am fost martorii unor situatii extreme. Am vazut cum firme vechi, cu cifre de afaceri imense se stingeau sub privirile noastre fara a mai putea face ceva. Dar am si salvat foarte multi intreprinzatori, nu doar locali, ci din tot judetul, iar multi dintre ei isi desfasoara si acum activitatea.

Elena Iotu, cu ambitia si increderea ei ”a salvat de la moarte”, zeci, daca nu sute de firme si intreprinzatori din Slatina si din judet, a salvat locuri de munca si angajati care reprezentau poate unica sursa de venit a familiilor. Multi dintre ei, acum, dupa mai bine de zece ani au reusit sa iasa la pensie, chiar de la firmele auditate si redresate din punct de vedere financiar de catre Elena Iotu.

Asadar, inclinatiile liberale ale Elenei Iotu, nu sunt rezultatul unor manifestari de ieri sau de astazi, aceste inclinatii sunt, pur si simplu, ceea ce este femeia Elena Iotu.

PS Acesta nu este un articol, este mai degraba o confesiune, o confesiune despre un om care a cunoscut cu adevarat ce insemna vremuri deosebit de grele, o confesiune despre ce inseamna sa fii o femeie puternica, despre ce inseamna sa tii capul sus, despre seriozitate si stapanire de sine…..despre curaj!

Credit foto: Georgiana Raicu

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *