Ciocu’ mic, corăbieni! Ei sunt la guvernare!

Corabia se agită. Nu foarte mult, nu foarte tare, cât să zgândăre puțin nervii primarului Oane. Că cică birul e prea mare.

Da’ cum să fie, domnule, prea mare? E atât cât poți duce și încă ceva mai
mult peste. DOAR atât. Asta este: vrei să locuiești într-o casă, plătești. Vrei
să ai mașină, plătești. Vrei să fii român, plătești. Vrei să respiri, plătești.
Că de-aia ne-adunăm noi, ăștia care avem grijă de voi: ca să punem ideile cap
la cap (dacă nu le-avem, ni le dă Guvernu’
gratis), să vedem
unde mai punem, de la cine mai luăm, cât mai luăm (triplu în speță, că foamea-i
mare), punem pe hârtie și le trecem repede prin Consiliul Local. Emoții? Nu.
Suntem majoritari. Da’ ca să fie
treaba mai ușoară, o punem de-o ședință nu când trebuie, ci când vrem: fix pe
28 decembrie 2018, la sfârșit de an și de activitate, ca să nu i se pună
bâzdâcul vreunuia să comenteze și să conteste. Și poate ne strecurăm precum
struții cu capul în nisip și nu ne cere nimeni socoteală. Pe repede-nainte,
c-așa se fac treburile la partid.

Și când credea el, Oane, c-a fost un fleac, i-a ciuruit la buzunare, totul mergea ca uns și se anunțau colecte mari la buget, se găsi și Prefectura să respingă avizul de legalitate și corabienii să spună că e prea mult. Că nu mai suportă. Păi asta îi trebuia acum lui Oane? Revoltă? Protest? Oamenii ăștia nu știu ca doamna de fier a Internelor, aia cu Jandarmeria la vârful degețelului mic ei lăcuit la salon, recomandă protestul… în casă? Un fel de: nu-ți convine, țipă în pumn și urlă la lună. Cu ușa închisă. Că de nu… stocurile de lacrimogene sunt pe plus.

Fruntea sus, corabieni! Și ciocu’ mic, că ei sunt la guvernare!

. Citeste in continuare noutati de la Geta Boata in ziarul Editie-Speciala
Sursa/Editie-speciala.ro/
Geta Boata

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *