Citu: Rectificarea bugetara trebuie sa fie negativa, altfel vom ajunge la cresterea taxelor

Rectificarea bugetara pregatita de Guvern trebuie sa prevada o reducere imediata a cheltuielilor, pentru ca altfel vom ajunge la cresterea taxelor, afirma senatorul PNL Florin Citu, presedintele Comisiei Economice din Senat.

“Este nevoie in aceasta rectificare bugetara de reducerea cheltuielilor imediat, pentru ca fara reducerea cheltuielilor, vom ajunge la cresterea taxelor (…) . In acelasi timp, e nevoie de reducerea cheltuielilor si in special a deficitului, pentru ca asa cum este astazi aprobat bugetul, nu respecta Constitutia Romaniei.

Avem semnat un tratat cu UE, care este de fapt lege, si deficitul bugetar, deficitul structural in Romania trebuia sa fie la 1% din 2016. Noi mergem in directia opusa”, a declarat Florin Citu la RFI Romania.

Senatorul PNL a subliniat ca rectificarea bugetara ar trebui sa fie negativa.

“Trebuie sa ne uitam la ce se intampla in economie si in special la executia bugetara. Executia bugetara pe primele sase luni, cu un deficit de 15 miliarde de lei si cu veniturile mai mici cu cinci miliarde decat cele estimate in buget ne duce doar catre o rectificare negativa. Asta inseamna ca trebuie reduse cheltuielile, pentru a fi in concordanta cu veniturile”, a precizat senatorul PNL.

Citeste mai multe despre Florin Citu: Executia bugetara pe primele sase luni ne duce catre o rectificare negativa pe RFI Romania

Amintim ca, in urma cu trei saptamani, ministrul de Finante, Eugen Teodorovici, a anuntat ca Guvernul va face in 31 iulie prima rectificare bugetara din acest an. El a precizat ca vor fi asigurate fondurile pentru toate proiectele in derulare sau care urmeaza sa fie lansate, pentru cheltuielile de functionare – precum salariile – sau pentru proiectele de parteneriat public-privat.

Rectificarea mai are insa de asteptat, pentru ca Guvernul nu se va reuni azi in sedinta.

Luni dimineata, premierul Viorica Dancila i-a convocat pe ministri la Guvern, pentru o sedinta informala pe tema viitoarei rectificari bugetare.

Surse guvernamentale au declarat pentru Mediafax ca premierul a stat aproximativ 10 minute la intalnire, dupa care discutia a fost condusa de consilierul acesteia, Darius Valcov.

Potrivit surselor citate, Valcov le-a reprosat ministerelor ca nu au demarat sau au demarat cu intarziere procedurile de achizitii pentru proiectele de dezvoltare, desi au cerut, inainte de aprobarea bugetului de stat pe 2018, o majorare fata de sumele primite in 2017.

Citeste si: Guvernul cheltuie tot mai mult si are, in ciuda dezmintirilor, o mare problema cu plata pensiilor si salariilor

Urmareste Ziare.com si pe Facebook! Comenteaza si vezi in fluxul tau de noutati de pe Facebook cele mai noi si interesante articole de pe Ziare.com.

Las─â un r─âspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *