Cîţu: Voi avea o discuţie transparentă, dar onestă cu autorităţile locale. Reforma pe care am anunţat-o în companiile de stat nu se opreşte la companiile de stat
Premierul Florin Cîţu a anunţat că va avea o întâlnire săptămâna viitoare cu reprezentanţii Uniunii Naţionale a Consiliilor Judeţene şi Asociaţiei Municipiilor şi va vorbi onest cu aceştia. Şeful Executivului a adăugat că discuţiile vor viza gradul de colectare, felul în care sunt folosiţi banii de către autorităţile locale şi sumele pentru reechilibrare care vin de la bugetul de stat. El a mai spus că reforma pe care a anunţat-o nu se opreşte la companiile de stat, ci va fi făcută peste tot, iar banii de la buget în acest an şi anul viitor vor merge în locuri în care pot fi utilizaţi cel mai bine.
Citiţi continuarea acestui articol
Sursa/Autor: News.ro
Cîţu, întrebat despre creşterea pensiilor: Costul cu pensiile în bugetul pentru 2021 creşte deja cu aproape 8 miliarde lei faţă de anul trecut. Plus o creştere de la alocaţii, cea de anul trecut plus cea anul acesta încă aproape 3 miliarde lei
Cîţu, întrebat despre creşterea pensiilor: Costul cu pensiile în bugetul pentru 2021 creşte deja cu aproape 8 miliarde lei faţă de anul trecut. Plus o…