Claudiu Manda: Ion Dedu spune că a pierdut în instanță fiindcă a intrat pe culoarele din justiție

Președintele Comisiei parlamentare pentru controlul activității SRI, senatorul Claudiu Manda, a precizat miercuri că fostul colonel SRI Ion Dedu a vorbit în cadrul audierilor de la comisie despre faptul că, în 2010, după ce a refuzat să pună în aplicare un ordin intern, a fost trecut în rezervă și că a pierdut în instanță deoarece “a intrat pe culoarele din justiție”.

19ddc6ed-f957-4464-ab9f-1f499a57f279

“Domnul Dedu ne-a adus în atenția comisiei o serie de aspecte care vizează activitatea SRI din perioada anului 2009. Domnia sa ne-a adus la cunoștință că a refuzat să pună în aplicare un anumit ordin intern, considerând că nu este acoperit de lege, că a făcut raport în acest sens, iar din acel moment a început un întreg sistem împotriva domniei sale, fiind mutat de la un compartiment la altul, făcându-se o comisie de anchetă internă, urmând cu a fi trecut în rezervă. Lucrul acesta l-a contestat în instanță, a pierdut în instanță și se va adresa CEDO. Spune că a pierdut în instanță fiindcă a intrat pe culoarele din justiție, a dat și numele judecătorului unde a fost judecat”, a spus președintele comisiei, într-o declarație acordată presei.

Manda a adăugat că Ion Dedu a fost analizat și penalizat de o comisie din interiorul SRI, în anul 2009, primind o dispoziție de consemn la domiciliu, pe care însă acesta o consideră ca fiind echivalenta arestului la domiciliu.

“Domnia sa consideră că (acest consemn la domiciliu — n.r.) echivalează cu arestul la domiciliu și ne-a prezentat baza legală în care la un moment dat ar fi putut exista, dar până în anul 2004, după care această dispoziție nu ar mai fi putut să existe și consideră că a fost — prin dispoziția instituției respective — chiar arestat la domiciliu”, a explicat parlamentarul.

Manda a mai menționat că Dedu a vorbit despre echipe mixte “care ar fi funcționat ilegal”, despre “manipularea informațiilor clasificate, cine le clasifică, cine le declasifică, cum ajung ele să fie clasificate”.

“A spus, spre exemplu, că există documente — cred, în interiorul DNA — transfer de la structurile regionale către structura națională de documente, în care sunt numerotate cu caracter secret de stat, în condițiile în care domnia sa spune că în lege nu scrie nicăieri că DNA sau Parchetul — cred că a făcut o referire și la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție și ne-a dat aceste elemente și înscrisuri la comisie — conform legii nu sunt cei care să secretizeze astfel de documente și că s-ar fi încălcat legea”, a afirmat el.

Potrivit lui Manda, Dedu urmează să prezinte o informare scrisă despre “tot ce înseamnă partea de interpretare a nerespectării legii de către unele instituții ale statului care sunt într-o colaborare” cu SRI.

La rândul său, Ion Dedu a declarat în urma audierilor că în 2010 a fost eliberat din funcție și consemnat la domiciliu, motiv pentru care a acționat în instanță patru directori ai SRI.

El a vorbit și despre mandatele de interceptare pe drept comun.

“Dacă citiți atent toate dosarele și rechizitoriile care se duc în instanță, o să observați că încep cam sub forma aceasta: ‘Ne-am sesizat din oficiu’. Nimeni nu pune întrebarea: care e modalitatea de sesizare din oficiu? Aici e o lacună legislativă: ce înseamnă sesizare din oficiu. (…) Sesizarea aceasta din oficiu are cea mai mare probabilitate că poate veni de la SRI, SIE, ‘Doi și un sfert’. (…) De aceea e surpriza că, în dosare, ne trezim cu mandate de securitate națională exploatate și puse în valoare într-un dosar de drept comun, când de fapt toată activitatea ar trebui să fie pe securitate națională și să țină de activitatea infracțională aflată în competența DIICOT, deoarece Codul penal are infracțiuni la adresa securității naționale bine puse la punct. Restul — corupția, evaziunea fiscală — practic, nu are ce să caute, pentru că nu e prevăzut prin lege. Faptul că s-a hotărât printr-o hotărâre CSAT e, din punctul meu de vedere, o aberație, pentru că hotărârile CSAT sunt acte administrative obligatorii doar — în virtutea legii — pentru instituțiile care se ocupă de securitate și apărare națională”, a susținut Dedu.

AGERPRES/ (A — autor: Irinela Vișan, editor: Antonia Niță, editor online: Daniela Juncu)

AGERPRES | SURSA 
https://www.agerpres.ro/politica/2017/10/25/claudiu-manda-ion-dedu-spune-ca-a-pierdut-in-instanta-fiindca-a-intrat-pe-culoarele-din-justitie-23-47-34

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *