Clopotele bisericilor din Cluj vor fi trase in memoria Doinei Cornea. Programul ceremoniei de inmormantare

In bisericile greco-catolice din Eparhia de Cluj-Gherla vor fi trase clopotele, din 5 pana in 7 mai, la ora 12:00, in memoria Doinei Cornea, iar trupul neinsufletit al fostei disidente va fi depus duminica in aula “Cardinal Iuliu Hossu” a Catedralei greco-catolice din Cluj-Napoca.

Biroul de presa al Episcopiei Greco-Catolice de Cluj-Gherla a transmis, sambata, intr-un comunicat de presa, programul ceremoniei de inmormantare a fostei disidente Doina Cornea, care a murit in noaptea de joi spre vineri, la varsta de 89 de ani, fiind bolnava de mai mult timp.

“Pentru toti cei care au iubit-o pe Doina Cornea si doresc sa se desparta de ea, programul ceremoniilor de inmormantare este:
Duminica, 6 mai, intre orele 15:00 – 21:00 va fi expusa in Aula Iuliu Hossu a Catedralei Greco-Catolice a Martirilor si Marturisitorilor Credintei din Piata Cipariu, Cluj.
Luni, 7 mai, intre orele 9:00 – 14:30 va fi expusa in Foaierul Colegiului Academic din Cluj (Casa Universitarilor), la ora 12:30 urmand sa inceapa slujba religioasa. La ora 14:30 va porni cortegiul funerar spre Cimitirul Central unde va avea loc inhumarea la ora 15:00″, potrivit biroului de presa al Episcopiei Greco-Catolice de Cluj-Gherla.

De asemenea, Eparhia Greco-Catolica de Cluj-Gherla va aduce un omagiu celei care a “aparat prin viata sa valori eterne izvorate din Dumnezeu si a invins puternicul regim comunist prin afirmarea acestor valori, precum David in lupta cu Goliat”.

“In semn de recunostinta si in chip de rugaciune, pentru ceea ce cunoscuta disidenta a insemnat pentru poporul nostru, pentru Biserica Romana Unita cu Roma, Greco-Catolica si pentru renasterea democratiei in Romania, din dispozitia Preasfintiei Sale Florentin, Episcop eparhial, in toate bisericile greco-catolice de pe teritoriul Eparhiei de Cluj-Gherla vor fi trase clopotele, zilnic la orele 12.00, in zilele de 5, 6 si 7 mai 2018”, potrivit sursei citate.

Amintim ca fosta disidenta a regimului comunist Doina Cornea, in varsta de 89 de ani, a incetat din viata in noaptea de joi spre vineri, in locuinta ei din Cluj-Napoca.

Citeste si:

Urmareste Ziare.com si pe Facebook! Comenteaza si vezi in fluxul tau de noutati de pe Facebook cele mai noi si interesante articole de pe Ziare.com.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *