CNAIR: 39 de contracte subsecvente pentru întreținerea drumurilor în iarna 2017-2018, parafate; restul până la 57,semnate până pe 25 octombrie

Un număr de 39 de contracte subsecvente din 57, privind întreținerea curentă a drumurilor în sezonul de iarnă 2017-2018, a fost parafat până la ora actuală, restul urmând să fie parafate până la data de 25 octombrie, se arată într-un comunicat de presă al Companiei Naționale de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR), transmis joi AGERPRES.

8e67fd56-686d-4339-ba44-e863a3ee4f05

Totodată, potrivit sursei citate, până în prezent, au fost definitivate 57 de Acorduri-cadru și semnate 55, ultimele două documente — pentru Autostrada A1 (București-Pitești) și A3 (București-Ploiești) — fiind în curs de achiziție.

“Menționăm că la această dată, din cele 57 de Acorduri cadru au fost definitivate și semnate 55. Ultimele două Acorduri cadru, pentru Autostrada A1(București-Pitești) și A3 (București-Ploiești) sunt în proces de achiziție, fiind contestate la Curtea de Apel București. Până la semnarea lor, activitatea de deszăpezire pe cele două autostrăzi va fi asigurată de către DRDP București prin redistribuirea de utilaje de la alte secții. Contractele subsecvente în baza cărora se va desfășura activitatea pe timp de iarnă la nivel național sunt în număr de 57, până la această dată s-au finalizat și semnat un număr de 39, restul vor fi semnate până la 25 octombrie”, notează sursa citată.

În conformitate cu reglementările CNAIR S.A., începând cu data de 20 octombrie 2017 bazele companiei din zonele de munte trebuie să fie asigurate cu utilajele necesare activității de deszăpezire, urmând ca până la 1 noiembrie să fie asigurate utilajele necesare și în restul bazelor, în funcție de evoluția vremii.

Până în acest moment stocul de sare este de 77.000 tone, iar conform normativului 525/2013, până la data de 1 noiembrie 2017, trebuie asigurate 121.000 tone reprezentând 35% din necesarul total de sare (347.000 tone).

AGERPRES/(AS — autor: Daniel Badea, editor: Nicoleta Gherasi, editor online: Ada Vîlceanu)

Sursa Agerpres | Economie
https://www.agerpres.ro/economie/2017/10/19/cnair-39-de-contracte-subsecvente-pentru-intretinerea-drumurilor-in-iarna-2017-2018-parafate-restul-pana-la-57-semnate-pana-pe-25-octombrie-12-48-33

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *