Colecția lui Ion Țiriac s-a îmbogățit cu 14 mașini. Mercedes-Benz 540 Cabriolet a aparținut lui Bernie Ecclestone

Prima colecţie privată de maşini care poate fi admirată de publicul din România s-a îmbogăţit cu 14 autoturisme, produse între 1908 şi 1976.

„Galeria include și alte mărci, cum ar fi Saab, Allard, Bugatti și BMW, precum și modele inedite precum Cretors Model D, o mașină cu aburi, care avea funcția de a prăji popcorn, castane, arahide”, a spus Irina Pascaru, reprezentant expoziţie.

Şi nu este singurul model extravagant pe care îl puteţi admira. Un alt model inedit din cadrul galeriei este un tractor. Dincolo de culoarea roșie, se remarcă și prin faptul că a fost fabricat de Porsche. Produs între anii 1956 și 1963, acest tractor a fost vândut în peste 125.000 de exemplare la nivel mondial.

În centrul galeriei se află Mercedes Benz 540 Cabriolet, produs în anul 1937. Mașina a fost fabricată în 83 de exemplare și a aparținut anterior fostului boss al Formulei 1, Bernie Ecclestone, iar acum se află în garajul omului de afaceri Ion Țiriac. Cine vrea să cumpere un astfel de model la licitație trebuie să plătească cel puțin 1 milion de euro.

Tot aici puteți găsi și modele mai vechi de 100 de ani, cum este un Hurtu din anul 1899, sau un Renault produs în anul 1908. Denumit „deux pattes”, adică două picioare, această mașină este considerată a fi primul model economic al producătorului auto francez.

Galeria Țiriac Collection a fost inaugurată în luna noiembrie a anului trecut și reunește peste 70 de modele impresionante de vehicule și motociclete. Expoziţia din Otopeni este deschisă publicului în zilele de vineri, sâmbătă și duminică, între orele 10 şi 19, iar prețul unui bilet de intrare este de 15 lei.

continuare… .

Sursa | Auto | Digi24

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *