Continuă campania „Fără Penali în funcții publice“. Raluca Prună și Andrei Lupu au strâns semnături la Ploiești

Europarlamentarul Maria Grapini a distribuit pe contul său de Facebook un mesaj în care îi jigneşte pe românii din diaspora care au anunțat că vor participa la mitingul din 10 august din București. „Fără certificat de prost nu puteţi participa la miting“, scrie în mesajul distribuit de Grapini.

Moderatoarea Comunității tematice Diaspora100, Ramona Strugariu, taxează dur gestul europarlamentarului și face referire, într-un mesaj postat pe Facebook drept răspuns la mesajul Mariei Grapini, la „sfânta ipocrizie a unora dintre noi“.

„Eu nu voi intra în chestiuni de terminologie sau în detalii privitoare la definiția cuvântului «prost» și la ilustrările cele mai grăitoare ale acestuia printre reprezentanții cei mai de vază ai politicii românești. Nici nu voi aluneca în meandrele periculoase ale limbii române, acolo unde doamna Grapini se rătăcește uneori sau se prăbușește de-a dreptul, cu patimă, precum în lanurile cu mac ale patriei. Aș vrea doar, factual, să vă aduc la cunoștință câteva chestiuni punctuale referitoare la sfânta ipocrizie a unora dintre noi“, scrie Ramona Strugariu pe Facebook.

Pe 7 noimbrie 2017, Grapini a fost invitată la un eveniment în Parlamentul European, organizat de comunitatea românilor din Belgia, să le vorbească celor prezenți despre chestiuni esențiale cu privire la rolul diasporei și despre soluții pentru întoarcerea acesteia acasă: „La rându-i, Maria Grapini este invitat special al evenimentului «Diaspora românească în Uniunea Europeană», organizat de Comunitatea Românilor din Belgia, CRP – Consiliul Românilor de Pretutindeni. În cadrul conferinţei, vor fi adresate mesaje din partea Preşedinţiei, Parlamentului şi vor susţine prezentări europarlamentari, reprezentanţi ai Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Copilului şi Adopţie şi ai diverselor instituţii care au un rol în domenii legate de diaspora, antreprenoriat, respectiv oportunităţi de reîntoarcere a românilor acasă“ – detalii cu privire la această conferință se regăsesc chiar pe blogul Mariei Grapini.

Mai apoi, pe 18 mai 2018, la Geneva, „europarlamentarul umanist“ a fost invitat la Forumul Anual al Diasporei, unde declara, cu patosul umanist care o caracterizează, că „sprijinirea diasporelor e vitală“. Detalii, AICI.

„Acum, un om cu simț al dreptății și cu puțină inițiativă din diaspora ar trebui să pună mâna pe un pix și pe o foaie de hârtie – metaforic vorbind, doamna Grapini, pentru că, în rest, noi toți scriem la calculatoare – și să facă o scrisoare către organizatorii respectivelor evenimente, în care să le explice că, de fapt, doamna Grapini nu dă doi lei pe diasporeni. Mai mult, susține această inițiativă pentru eliberarea unor «cerificate de prost» pentru toți cei din diaspora care vin la mitingul din 10 august, pentru că atât înțelege ea, din spatele zâmbetului drăgălaș și ipocrit către reprezentanții diasporei cu care se întâlnește când și când, despre libera exprimare și despre dorințele reale ale oamenilor care trăiesc și muncesc în diaspora“, consideră moderatoarea Comunității tematice Diaspora 100.

„Cum e, doamna Grapini, cu cine face țara de rușine la Bruxelles? Cum e cu cine «denigrează» România și pe oamenii ei?“, scrie în continuare Ramona Strugariu. Concluzia e simplă: „O denigrează cine luptă pentru statutul ei european sau cine minte frumos în conferințe europene, pentru ca în sufletul lui să creadă, onest și disprețuitor, că suntem toți niște proști?“

Mesajul Ramonei Strugariu se încheie cu un singur îndemn adresat europarlamentarului român Maria Grapini: „Să vă fie rușine!“

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *