Contractarea serviciilor sociale va fi reglementată prin lege

Contractarea serviciilor sociale va fi reglementată prin lege

Contractarea serviciilor sociale de către autoritățile administrației publice locale va fi reglementată prin lege.

Legislativul a aprobat, astăzi,în prima lectură, PROIECTUL de modificare a unor acte normative, care prevede operarea modificărilor la Legea asistenței sociale, Legea cu privire la serviciile sociale, Legea privind achizițiile publice, Legea privind administrația publică locală.

Potrivit președintelui Comisiei protecție socială, sănătate și familie, Dan Perciun, care este și autorul inițiativei, proiectul oferă o claritate și simplifică procedurile de contractare a serviciilor sociale, ceea ce ar putea fi o soluție optimă pentru mai multe autorități publice în vederea asigurării comunității cu serviciile sociale necesare.

Astfel, se propune reglementarea activității autorităților administrației publice locale în vederea evaluării, planificării și contractării serviciilor sociale necesare comunității.

În acest sens, autoritățile administrației publice centrale și locale vor efectua evaluarea anuală a necesităților de acordare a serviciilor sociale, cu implicarea în acest proces a prestatorilor de servicii sociale și a organizațiilor necomerciale care apără drepturile și interesele beneficiarilor de servicii sociale.

De asemenea, autoritățile vor aproba programul de dezvoltare a serviciilor sociale, elaborat în baza necesităților stabilite în urma evaluării.

Proiectul mai prevede reglementarea planificării și modalității de contractare a serviciilor sociale.

Totodată, se propune ca operatorii economici (prestatorii de servicii sociale) să fie scutiți de obligativitatea de a oferi garanții de bună execuție a contractelor și/sau garanții de ofertă, pentru prestarea serviciilor sociale.

La fel, se propune excluderea condiții obligatorii a operatorului economic, eligibil pentru prestarea serviciilor sociale, de a nu fi contractat pentru serviciile în cauză de către autoritatea contractantă, în ultimii trei ani.

În condițiile unei piețe a serviciilor sociale subdezvoltate, această limitare nu este una justificată, iar o autoritate publică locală ar risca să-și sisteze unele servicii publice sociale din motiv că nu ar avea pe cine contracta pentru prestarea serviciilor sociale necesare anumitor grupuri de beneficiari vulnerabili, consideră autorul inițiativei legislative, Dan Perciun.

Proiectul a fost susținut cu votul a 76 de deputați și va fi transmis spre dezbateri în plen, în cea de-a doua lectură.

Sursa: Noi.md
Articol / https://noi.md/md/economie/contractarea-serviciilor-sociale-va-fi-reglementata-prin-lege

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *