Copreședintele TNL Sorin Moldovan: În acești ani am simțit gustul victoriei, dar și gustul amar al înfrângerii

Prezentul PNL depinde într-o foarte mare măsură de tinerii din partid, iar pentru o majoritate este nevoie de echipă, la fel și în Parlament ca să îți impui ideile, a declarat, duminică, copreședintele TNL Sorin Moldovan, deputat liberal, la Congresul Tineretului Național Liberal de la Palatul Parlamentului.

0d9ccc98-e404-4032-b726-db5f2efb7dcc

“Astăzi, trecem printr-un eveniment foarte important în viața organizației noastre de tineret — este o zi cu încărcătură emoțională foarte mare atât pentru mine, cât și pentru cei care vin în fața voastră și vă cer votul pentru a candida. Pentru mine a fi președintele Tineretului Democrat Liberal și, ulterior, copreședintele TNL a fost o adevărată onoare și doresc să vă mulțumesc pentru toate momentele frumoase pe care le-am petrecut împreună. (…) În acești ani am simțit gustul victoriei, dar am simțit și gustul amar al înfrângerii sau al dezamăgirii. Am lipit afișe, dar am inițiat și proiecte pentru tineret. Dar cea mai mare satisfacție a fost aceea de a descoperi colegi noi care astăzi îmi sunt prieteni”, a afirmat Moldovan, care, în urmă cu doi ani, a fost ales copreședinte TNL din partea PDL.

El și-a exprimat speranța ca reprezentanți ai TNL să ocupe cât mai multe posturi în Biroul Politic Național al partidului.

Potrivit lui Moldovan, momentele care au măcinat partidul s-au văzut în decembrie 2016, când alții au fost preferați de alegători. “Tinerii au votat un alt partid politic care a reușit să le dezamăgească așteptările. Tocmai de aceea trebuie să facem schimbările necesare pentru a aduce alături de PNL și TNL tinerii de dreapta”, a arătat Moldovan.

În opinia sa, munca în echipă dintre tineri și seniori poate face din PNL cel mai mare partid de dreapta, dar și cel mai mare partid din România.

“Trebuie să fim pregătiți să acceptăm provocarea atunci când va fi momentul. (…) Avem foarte mulți tineri mult mai bine pregătiți decât poate seniorii partidului, însă, din păcate, nu avem curajul necesar de echipă de a ne impune ideile în interiorul partidului. (…) Am realizat că nu este atât de ușor să schimbi lucrurile pe care ușor le vedeam realizabile la 18 ani, când am început activitatea politică. Am realizat că ai nevoie de echipă pentru a face schimbări, la fel cum ai și nevoie de majoritate în Parlament ca să poți să-ți impui ideile. (…) Munca în echipă dintre tineri și seniori poate face din PNL nu doar cel mai mare partid de dreapta sau de opoziție, poate face cel mai mare partid din România”, a susținut deputatul.

Peste 930 de delegați s-au reunit duminică, la Palatul Parlamentului, pentru a alege noua conducere a TNL. Cei trei candidați pentru șefia TNL sunt Mara Mareș, Radu Surugiu și Vlad Varga.

AGERPRES/(A — autor: Cătălina Matei, editor: Claudia Stănescu, editor online: Anda Badea)

AGERPRES | SURSA 
https://www.agerpres.ro/politica/2017/10/22/copresedintele-tnl-sorin-moldovan-in-acesti-ani-am-simtit-gustul-victoriei-dar-si-gustul-amar-al-infrangerii-13-50-09

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *