Cristi Danileț: România riscă excluderea din Consiliul Europei









România riscă excluderea din Consiliul Europei, dacă nu va respecta recomandările Comisiei de la Veneția, a declarat la Digi24 judecătorul Cristi Danileț, fost membru CSM. În opinia sa, nimeni nu va risca o asemenea poziție și autoritățile probabil vor ține seama de opinia acestui organism european.

Așa cum decizia CCR a fost obligatorie pentru președintele Iohannis de a revoca procurorul-șef din funcția sa de la DNA, tot astfel opinia Comisiei de la Veneția este obligatorie pentru înaltele autorități ale statului român – Parlament și Curtea Constituțională, este de părere judecătorul Cristi Danileț, fost membru CSM. Nu vorbim de simple recomandări, ci vorbim de niște standarde minimale pe care fiecare stat membru al Consiliului Europei trebuie să le îndeplinească, iar România este parte a Consiliului Europei încă din anul 1993, a declarat Cristi Danileț la Digi24.

Ne-am angajat, așadar, să respectăm întrutotul drepturile omului, iar garantul respectării drepturilor omului, atunci când se modifică legile justiției, constiuțiile țărilor sau legile electorale este tocmai Comisia de la Veneția, a arătat Cristi Danileț, comentând comunicatul în care Comisia de la Veneția critică modificarea legilor justiției și face României mai multe recomandări în  acest domeniu.

Întrebat ce se va întâmpla dacă România nu va respecta aceste recomandări, Danileț a răspuns: „Riscăm un singur lucru, care este cel mai drastic: excluderea din cadrul Consiliului Europei, adică din rândul celor 47 de state membre.  Bănuiesc că nimeni nu va risca o astfel de poziție, singulară cred, pe care o poate avea România. Mă îndoiesc, așadar, că autoritățile noastre nu vor ține seama de această opinie a Comisiei de la Veneția, dacă ea va rămâne în formă finală așa cum am văzut-o astăzi în draft”.

El a arătat că mai sunt pârghii prin care să fie respectată opinia Comisiei de la Veneția. Președintele Iohannis încă are posibilitatea să retrimită la Curtea Constituțională legea 303 pentru analiză și se poate lua în considerare opinia Comisiei de la Veneția, de asemenea Parlamentul poate să ia în considerare opinia, dacă va modifica sau când va modifica legile justiției. În orice caz, opinia Comisiei de la Veneția este obligatoriu de respectat atât de CCR, cât și de Parlamentul României, atunci când modifică legile justiției, a subliniat Cristi Danileț.

Citiți și: Codrin Ștefănescu: Comisia de la Veneția recomandă, nu cere. Mergem cu modificările până la capăt

Judecătorul consideră că se poate perfecționa o Constituție a României concepută la nivelul 1991 și Comisia de la Veneția asta spune: că o modificare a Constituției, dacă se face, poate avea un singur obiectiv și anume garantarea independenței totale a judecătorilor și procurorilor.

„Așadar, este exclusă de acum încolo orice discuție despre o subordonare a procurorilor către Ministerul Justiției, către ministrul justiției, sau posibilitatea unilaterală a ministrului justiției de a schimba șefii de la vârful Ministerului Public. Așa ceva este de neconceput în Europa. Noi, magistrații, am atras atenția autorităților din România că trendul internațional este de a se acorda independență procurorilor, dar nimeni nu ne-a ascultat. Iată, Comisia de la Veneția a dat dreptate și judecătorilor, și procurilor”, a conchis Cristi Danileț.

Totuși, magistratul e convins că nu se va ajunge la excluderea României din Consiliul Europei. „Cred că palma pe care au primit-o azi autoritățile din România este atât de grea, încât nimeni nu va risca acest lucru. În orice caz de respectarea independenței justiției depinde astăzi statul de drept, care este o condiție nu numai a Consiliului Europei, ci și a Uniunii Europene (…) Au trecut vremurile în care judecătorii și procurorii puteau fi controlați. Acest lucru s-a întâmplat până în anul 2004, când s-a făcut reforma justiției”, a punctat Danileț.

Actualul ministru al justiției, Tudorel Toader, și-a început de curând al doilea mandat de membru titular al Comisiei de la Veneția.

Etichete:

consiliul europei
,
cristi danilet
,
comisia de la venetia
,
legile justitiei
,
independenta procurori
,
reactii critici comisie venetia

continuare… .

Sursa | Digi24

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *