Cum vrea inventatorul Viagra să vindece mii de boli rare

Inventatorul Viagra are un plan destul de măreț. După ce-a dat lumii „pastila de putut”, vrea să vindece mii de boli dintre cele mai rare întâlnite în lume.

Dr. David Brown este omul din spatele celebrei pilule albastre, iar în viitor ar putea fi celebru și pentru alte realizări. Acesta a adunat finanțarea necesară pentru un startup care folosește inteligența artificială ca să găsească leacuri pentru mai bine de 7.000 de boli rare.

Brown este cofondator al Healx, startup-ul care se bazează pe sistem de învățare automată pentru a putea găsi tratamente pentru boli care încă nu au vreun leac aprobat. Au fost strânși 10 milioane de dolari, iar Healx va lucra la găsirea unor leacuri la scară industrială. Medicul spune că modul tradițional de dezvoltare a medicamentelor nu este eficient.

„Durează între 10 și 15 ani să creezi un medicament nou, te costă două miliarde de dolari și rata de eșec e de 95%. E un sistem foarte prost, care nu e deloc viabil pentru bolile rare”, conform lui David Brown.

Există între 6.000 și 8.000 de boli rare cunoscute, iar alte cinci noi boli sunt descrise în literatura medicală în fiecare săptămână. Cam 7% din populația planetei va fi afectată de o astfel de boală, de-a lungul vieții.

Startup-ul are o bază de date care aduce laolaltă peste un miliard de boli, pacienți, medicamente și interacțiuni dintre acestea. Baza de date include informații din lucrări de cercetare, teste clinice și simptome, printre altele. Inteligența artificială scanează automat informația și caută medicamente deja existente care ar putea fi folosite pentru a trata și alte boli decât cele pentru care sunt indicate.

Tehnologia Healx a fost deja folosită în colaborare cu FRAXA, grupul de pacienți cu sindromul Fragile-X, o boală genetică incurabilă care are între simptome hiperactivitatea și crizele. Un medicament a fost descoperit în doar 15 luni, ceea ce înseamnă o reducere a timpului de cercetare cu 80%.

„În unele cazuri poți căuta un medicament, dar trebuie să fii realist cu privire la ce e posibil”, a explicat Tim Guilliams, cofondator și CEO. ”În multe cazuri, încerci să ții boala sub control și să-i îmbunătățești pacientului calitatea vieții”.

Sursa | Play Tech

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *