Cumpănașu subliniază că CNMR nu se va transforma într-un partid politic

Președintele Coaliției Naționale pentru Modernizarea României, Alexandru Cumpănașu, a subliniat sâmbătă că CNMR nu se va transforma într-un partid politic.

82274d36-9e7c-4a55-a687-ff9e664288e4

“Nu ai cum să pui universități, instituții, academii să formeze un partid politic. (…) Lăsați-i să vorbească, pentru că nu e singurul lucru pe care îl veți auzi de la oameni cărora, neștiind despre ce e vorba, le este teamă. Vor spune că suntem securiști, vor spune că suntem nebuni, nu va scăpa nicio etichetă. (…) Nu ne vom transforma într-un partid politic, deși există foarte multe persoane care suspicionează de trei ani de zile de când funcționăm acest lucru”, a declarat Cumpănașu, la Ședința națională a Coaliției Naționale pentru Modernizarea României.

El a spus că CNMR este interesată de România, nu de obținerea unui scaun politic.

“Nu urmărim să obținem un scaun politic, nu ne interesează votul, însă ne interesează România”, a precizat Cumpănașu.

Potrivit acestuia, în vremuri “extrem de tulburi”, CNMR reprezintă acel factor în care să se regăsească cetățeanul român care nu dorește neapărat să facă politică, dar vrea să schimbe România.

“S-a spus că nu avem capacitatea, ca popor, să ne unim. (…) În momentul în care în această coaliție avem structuri care reprezintă peste 5 milioane de români, eu cred că acel țel pe care ni l-am propus — de unire a majorității românilor — a reușit. (…) E datoria noastră să punem presiune pe tot ce înseamnă decident, astfel încât să își asume și să implementeze acele măsuri pe care cu toții ni le-am asumat”, le-a spus Cumpănașu celor din CNMR.

Alexandru Cumpănașu a menționat că, la sfârșitul anului, CNMR va avea filiale în fiecare județ.

“Țara are nevoie să fie dezvoltată, să fie modernizată, de aceea în această organizație veți recunoaște personalități ce au făcut deja ceva pentru România, dar sunt foarte mulți tineri care se alătură acestei coaliții. (…) Nu suntem împotriva partidelor politice, suntem partenerii lor, democrația trebuie să funcționeze, iar democrația funcționează prin cei pe care îi alegem, dar și partidele politice și ceilalți — Guvern, Parlament, președinte — vor trebui să țină cont de punctul de vedere al unei structuri atât de largi. (…) Respectăm democrația, partidele, dar nu vom mai fi toleranți cu managementul pe care aceștia îl promovează la nivelul instituțiilor publice”, a declarat Cumpănașu.

Sâmbătă, Adunarea Generală a CNMR l-a reales în funcția de președinte pe Alexandru Cumpănașu.

AGERPRES/(A — autor: Iulia Carciog, editor: Andreea Rotaru, editor online: Adrian Dădârlat)

Sursa Agerpres | Social
https://www.agerpres.ro/social/2017/10/21/cumpanasu-subliniaza-ca-cnmr-nu-se-va-transforma-intr-un-partid-politic-19-03-49

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *