Cupa Mondiala 2018: Anglia se califica in sferturi dupa ce elimina Columbia la penaltiuri

Anglia s-a calificat dramatic in sferturile de finala ale Cupei Mondiale dupa ce a trecut de Columbia in urma loteriei penaltiurilor.

1-1 a fost scorul la capatul timpului regulamentar de joc si 4-3 cel de la loviturile de la 11 metri.

Partida disputata la Moscova a fost una dintre cele mai slabe din faza eliminatorie, cele doua formatii preferand mult timp sa plimbe mingea departe de careuri, ocaziile lipsind aproape cu desavarsire.

Englezii au deschis scorul in minutul 56, atunci cand golgheterul Kane a transformat un penalti obtinut tot de el. A fost o lovitura de la 11 metri contestata vehement de columbieni, care au acuzat apoi arbitrajul si au exagerat la fiecare faza mai controversata.

Pana la urma, golul egalizator a venit in prelungiri, Mina punctand cu o lovitura de cap in minutul 93.

Cele doua reprize suplimentare nu au adus nimic nou, astfel ca s-a intrat natural in “morisca” loviturilor de departajare.

Aici echilibrul s-a pastrat numai pana la a treia serie, Henderson ratand primul la scorul de 3-2 pentru columbieni. Imediat a venit randul lui Uribe, cel care a luat la tinta transversala, pentru ca reusita lui Trippier sa egaleze situatia de pe tabela. Bacca a sutat apoi slab si Pickford a aparat, iar Dier a adus calificarea englezilor.

Anglia va infrunta Suedia in sferturile de finala ale Cupei Mondiale.

Desfasurarea meciului:

PENALTIURI 3-4

  • GOOOL Anglia! Dier aduce calificarea Angliei!
  • RATARE Columbia! Pickford apara sutul lui Bacca!
  • GOOOL Anglia! Trippier inscrie!
  • RATARE Columbia! Uribe suteaza in transversala!
  • RATARE Anglia! Ospina apara sutul lui Henderson!
  • GOOOL Columbia! Pickford pleaca prea repede si Muriel inscrie!
  • GOOOL Anglia! Rashford puncteaza!
  • GOOOL Columbia! Cuadrado inscrie!
  • GOOOL Anglia! Kane marcheaza!
  • GOOOL Columbia! Inscrie Falcao!

Min.120+1 Finalul meciului! Vom avea lovituri de la 11 metri!

Min.117 Ne indreptam spre loteria penaltiurilor.

Min.112 Rose suteaza din unghi si trimite putin pe langa poarta!

Min.110 Columbienii au fost mai periculosi in prima repriza, insa acum englezii par mai insistenti.

Min.106 Incepe a doua parte a prelungirilor. Inca 15 minute pana la calificare sau penaltiuri.

Min.105+2 Finalul primei parti a prelungirilor.

Min.103 Apare bine Falcao in careul advers, dar trimite pe langa poarta.

Min.98 Columbienii inscriu cand jocul era oprit, dar nimeni nu incaseaza cartonas galben.

Min.91 Incepe prima repriza de prelungiri.
________________

Min.90+6 Final! Vom avea prelungiri.

Min.90+3 GOOOOL Columbia! Mina inscrie cu o lovitura de cap!

Min.90 Avem 5 minute de prelungiri.

Min.87 Sut al lui Falcao, Pickford retine fara emotii.

Min.82 Sansa buna irosita de Cuadrado.

Min.76 Columbienii ataca ceva mai decis in aceste minute, insa nu reusesc totusi sa se apropue de poarta engleza.

Min.70 De cand au marcat englezii se joaca foarte putin fotbal: multe intrari dure, multe cartonase, proteste dese ale sud-americanilor.

Min.63 Alli trimite la o palma peste transversala!

Min.61 Schimba columbienii si il trimit in teren pe Bacca.

Min.57 GOOOOL Anglia! Kane inscrie de la 11 metri!

Min.56 Columbienii protesteaza vehement si nu sunt de acord cu decizia arbitrului.

Min.54 Penalti pentru Anglia! Arbitrul arata punctul cu var la o cadere a lui Kane!

Min.52 Cartonas galben pentru Arias.

Min.51 Partea a doua a meciului incepe dupa aceleasi coordonate putin spectaculoase dupa care s-a disputat prima.

Min.46 Incepe repriza secunda.
_____________________

Min.45+5 Finalul primei reprize.

Min.45+2 Lindgard trimite peste transversala!

Min.45 Quintero suteaza din afara careului, Pickford retine.

Min.42 Trippier suteaza din lovitura libera, dar trimite pe langa poarta.

Min.40 In lipsa fotbalului, avem nervi si un mic meleu la marginea careului columbian.

Min.33 Se joaca in continuare in zona mediana, fara ocazii.

Min.25 Continua jocul prudent din partea ambelor formatii, care par ca asteapta fazele fixe pentru a duce mai multi oameni in jumatatea adversa.

Min.16 Kane reia cu capul dintr-un unghi imposibil si trimite putin peste poarta!

Min.10 Lipsesc momentan ocaziile cu adevarat importante.

Min.6 Ospina boxeaza un sut puternic.

Min.4 Debut “cuminte” de meci, englezii fiind mult mai prudenti in primele minute.

Min.1 Incepe partida!

ECHIPELE DE START

Columbia: Ospina – Mojica, Mina, D. Sanchez, Arias – Lerma, C. Sanchez, Barrios, Cuadrado, Quintero – Falcao
Rezerve: C. Vargas, F. Cuadrado – Zapata, Murillo, Bacca, Aguilar, Muriel, Uribe, Diaz, Izquierdo, James Rodriguez, M. Borja
Antrenor: Jose Pekerman

Anglia: Pickford – Walker, Stones, Maguire – Young, Henderson, Dele Alli, Lingard, Trippier – Sterling, Kane
Rezerve: Pope, Butland – Rose, Dier, Vardy, Cahill, Jones, Rashford, Loftus-Cheek, Alexander-Arnold
Antrenor: Gareth Southgate

Arbitru: Mark Geiger (SUA)

INFO: Columbia a castigat Grupa H cu doua victorii si o infrangere surprinzatoare cu Japonia, iar Anglia a fost a doua in Grupa G, in spatele Belgiei.

Urmareste Ziare.com si pe Facebook! Comenteaza si vezi in fluxul tau de noutati de pe Facebook cele mai noi si interesante articole de pe Ziare.com.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *