Cursul ar putea trece de pragul psihologic de 5 lei/euro in acest an – Ce se afla in spatele scumpirii aurului

Deprecierea din ultima vreme a leului ar putea continua pe parcursul acestui an, astfel ca scenariul in care cursul sa ajunga sau chiar sa depaseasca pragul psihologic de 5 lei/euro este unul posibil. De asemenea, aurul s-a scumpit saptamana trecuta atat de mult incat a ajuns la cel mai mare nivel al ultimilor sase ani. Ce ne arata insa aceste evolutii?

Finalul lui 2019 ne-a adus un curs euro-leu de 4,7793 lei/unitate, o crestere semnificativa fata de inceputul anului, cand era 4,6656 lei/unitate. 2020 a inceput pe premiza de stabilitate (luni, 13 ianuarie, cursul fiind de 4,7791 lei/unitate), insa lucrurile nu vor ramane asa pentru multa vreme.

“Leul a fost oprit din secventa sa de depreciere, ceea ce inseamna ca, pentru o vreme, trendul sau descendent este temperat. Estimarea noastra curenta este pentru un nivel de 4,85 la inceputul trimestrului al II-lea, in mai putin de 3 luni, deci, si 4,94 la finele anului, daca mergem pe varianta “linistita”, adica daca nu avem scenariul de corectie semnificativa a pietelor financiare activat pana in toamna acestui an.

Episodic, putem inregistra secvente volatile, cu niveluri chiar peste cele mentionate anterior”, precizeaza Claudiu Cazacu, Consulting Strategist la XTB Romania, pentru Ziare.com.

Prin urmare, cel mai negru scenariu care se contureaza este ca am putea vedea (ce-i drept, sporadic) un curs de 5 lei/euro sau chiar putin peste acest nivel in 2020. “Cata vreme operam intr-un mediu cu deficit atat de cont curent, cat si fiscal, fara a avea contrapartida unor intrari masive de fonduri din afara (fie ele europene structurale sau de alta natura) este dificil sa argumentam economic in favoarea unei monede mai puternice”, considera Claudiu Cazacu.

Deprecierea monedei nationale este consemnata si de alti analisti. Un sondaj Reuters arata ca leul va inregistra cea mai mare depreciere dintre cele ale monedelor importante din Europa Centrala si de Est, de 1,5%, pana la 4,85 lei/euro. Similar, estimarile analistilor CFA Romania anticipeaza o depreciere a monedei nationale pana la o medie de 4,8597 de lei/euro, in urmatoarele 12 luni.

Cum se traduce acest lucru pentru romanul de rand?

Cu un leu mai slab, anumite produse si servicii importate sau denominate in euro devin mai scumpe, marind costul investitiilor (inclusiv al celor imobiliare) sau al cosului de consum, explica Claudiu Cazacu.

Aurul, un activ de refugiu, s-a scumpit masiv

Continuand tendinta de scumpire din ultima vreme, aurul (un activ de refugiu pentru investitori) a ajuns sa fie cotat la nivel international, pe 8 ianuarie, peste nivelul de 1.600 de dolari/uncie, pentru prima data in ultimii sase ani.

Avansul metalului pretios – parte a unei miscari largi de evitare a riscurilor si “adapostire”, care a avantajat titlurile de stat americane si yenul japonez, printre altele – a fost in primul rand un raspuns la temerile escaladarii situatiei din Orientul Mijlociu la inceputul lui 2020, noteaza Claudiu Cazacu.

Situatia pare mai “asezata” in prezent, dar, pe termen mediu, unele riscuri raman: “Faza 1 a acordului intre SUA si China are mai degraba aspectul unui armistitiu, iar anul acesta nu va fi deloc unul usor, cu alegeri prezidentiale in SUA si o cursa electorala care va fi foarte indeaproape urmarita de investitori”, explica analistul.

Cel putin la fel de important precum debutul agitat de an, trendul mai larg al metalelor pretioase din ultimele trimestre arata ca “unii investitori pun o parte din capital la adapost, preferand un activ care nu ofera nicio dobanda in defavoarea altora, percepute mai riscante”, spune Claudiu Cazacu.

Cu toate acestea, bursele au “scuturat” destul de repede teama din primele zile ale evenimentelor din Iran, atingand, in SUA, noi varfuri istorice. “Trendul acesta prelungit si performanta indelung favorabila a actiunilor ar putea crea pentru unii participanti un fals sentiment de siguranta”, avertizeaza specialistul.

Pe de alta parte, petrolul, un activ foarte volatil, a pierdut aproape 10% intr-o saptamana, fata de varful emotional din 6 ianuarie. Tocmai de aceea, pentru un pronostic pentru cotatia aurului negru pentru 2020, este nevoie sa luam in calcul unele aspecte:

“In comparatie cu anii ’90, lumea are acum surse relativ mai mari si diversificate de petrol, in special daca tinem seama de situatia din SUA. Stacheta pentru a avea o dinamica abrupta pe petrol este, astfel, mai inalta.

Nu este clar in ce fel va evolua de acum inainte sectorul petrolier din SUA, dar pentru moment, riscurile de apreciere par limitate si chiar un scenariu de corectie temporara ar putea fi luat in calcul”, spune Claudiu Cazacu.

Unde sa ne tinem banii

In conditiile acestea, variantele relativ mai sigure de plasament raman titlurile de stat si depozitele bancare.

“Dar este la latitudinea fiecaruia sa evalueze in ce masura, tinand seama de inflatie, un plasament este satisfacator sau nu. Deciziile de investitie nu sunt deloc usoare in aceasta perioada cu intinse teritorii ale titlurilor cu venit fix suverane (titluri de stat din zona euro si nu numai) sunt cu dobanzi negative”, mentioneaza Claudiu Cazacu.

In aceste conditii, ce pot face romanii? Analistul sustine ca este nevoie de “o alocare justa a resurselor intre consum si investitii, fie ele in domeniul financiar, in active fizice sau chiar in imbunatatirea propriului potential”.

*Nota: Opiniile prezentate mai sus nu reprezinta recomandari de tranzactionare.

Urmareste Ziare.com si pe Facebook! Comenteaza si vezi in fluxul tau de noutati de pe Facebook cele mai noi si interesante articole de pe Ziare.com.

Citeste continuarea acestui articol… .

Sursa/Ziare.com

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *