Curtea de Conturi a început auditul la Moldovagaz

Curtea de Conturi a început auditul la Moldovagaz

Curtea de Conturi a Republicii Moldova a demarat auditul în domeniul gazelor naturale.

Auditul are drept scop verificarea conformității cheltuielilor și investițiilor capitale la întreprinderile de gaze naturale cărora le-au fost impuse obligații de serviciu public, precum și la întreprinderile înrudite.

Misiunea de audit a fost inițiată de Curtea de Conturi (CCRM) la data de 10 ianuarie curent, după promulgarea Legii nr. 244 din 24.12.2021.

„Entitatea principală supusă auditului este SA „Moldovagaz”, iar aria auditului cuprinde întreprinderile care practică activitate de transportare, distribuire a gazelor naturale, precum și alte genuri de activitate, fondator al cărora este SA „Moldovagaz”.

În context, astăzi, 11 ianuarie, la sediul Moldovagaz a avut loc ședința de inițiere a misiunii de audit, cu participarea echipei de audit și membrilor CCRM, responsabili de audit”, se arată într-un comunicat.

Auditul este realizat în conformitate cu Programul de audit al CCRM pe anul 2022, în strictă concordanță cu Standardele internaționale ale organizației de profil INTOSAI.

Sursa: Noi.md
Articol / https://noi.md/md/economie/curtea-de-conturi-a-inceput-auditul-la-moldovagaz

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *