Daea, despre transportul de porci blocat la graniță: Animalele sunt îngrijite, hrănite și adăpate; reprezentanții ANSVSA sunt la Chișinău pentru reglementarea situației

Ministrul Agriculturii, Petre Daea, susține că porcii blocați de două zile la granița cu Republica Moldova se află în prezent într-un loc sigur, animalele fiind “îngrijite, hrănite și adăpate”, iar reprezentanți ai Autorității Sanitare Veterinare, împreună cu exportatorul, se află la Chișinău pentru reglementarea legală a acestei situații.

115e778f-3b76-42a6-b8dc-17dc93b24db9

“Aceste animale au plecat spre export în Republica Moldova cu acte în regulă, în condiții corecte din punct de vedere sanitar—veterinar și din punct de vedere legal, dar frații noștri de dincolo au modificat legislația în domeniu și nu au dat un termen de punere în aplicare. În momentul în care a ieșit actul normativ pur și simplu a fost pus în aplicare și nu au comunicat, nu au notificat țările vecine și s-a creat o zonă de necunoaștere. În aceste condiții, aceste animale nu mai pot fi reimportate, pentru că sunt reguli foarte clare din punct de vedere sanitar-veterinar privind pesta porcină africană”, a declarat, luni, ministrul Agriculturii și Dezvoltării Rurale, Petre Daea, întrebat despre situația camionului încărcat cu circa 200 de porci blocat de sâmbătă în vama Albița.

Acesta a precizat că o echipă din partea ANSVSA, împreună cu exportatorul, care este din Brașov, s-au dus la Chișinău să vadă cum reglementează din punct de vedere legal această situație, în timp ce “animalele sunt îngrijite, hrănite și adăpate”. “Măsurile acestea au fost luate instantaneu și suntem pregătiți pentru astfel de situații”, a adăugat Daea.

Asociația Crescătorilor și Exportatorilor de Bovine (ACEBOP) a anunțat că un camion încărcat cu circa 200 de porci este blocat în vama Albița în condițiile în care vama din Republica Moldova a respins transportul motivând că are interdicție să primească porci din UE.

“Suntem în alertă de două zile pe fondul situației revoltătoare din vama Albița unde s-a blocat un export de porci, fără a se lua în considerare ce se întâmplă cu animalele din camion. Ca urmare, din cauza unui vid legislativ și a unui sistem informatic care nu permite redirecționarea animalelor, circa 200 de porci se află în situația de a muri de frig, foame și sete, cu pierderi însemnate pentru fermierul român. În urmă cu 4 zile, același fermier a mai făcut un transport de porci în R. Moldova. Nu înțeleg cum este posibil ca în doar câteva zile porcii proveniți din același lot, de la același furnizor, să nu mai fie acceptați pentru livrare pe teritoriul țării vecine’, afimă Mary Pană, președinte ACEBOP.

În document se mai spune că transportul cu 200 de porci a primit permisiunea din partea Direcției Sanitare Veterinare Vaslui în vederea trecerii spre Republica Moldova, iar vama moldovenească a respins transportul din motive comerciale, explicând că au interdicție să primească porci din UE.

“Este vorba despre un ordin apărut peste noapte, care nu a fost adus la cunoștință autorităților din România. ACEBOP a contactat toate instituțiile responsabile și solicită intervenția de urgență a domnului Ministru Petre Daea pentru rezolvarea acestui caz fără precedent în istoria comunitară a României”, se precizează în comunicatul citat.

Potrivit documentului, sistemul informatic TRACES nu permite reorientarea animalelor pe traseul spre un abator din România în vederea abatorizării.

“Suntem deja asaltați de întrebări din partea ONG-urilor, pentru că vorbim aici de bunăstarea animalelor și felul în care sunt tratate pe timpul transportului. Fermierul nostru este disperat că nu reușește să înțeleagă ce se întâmplă, animalele fiind blocate între cele două granițe. În același timp, autoritățile române spun că sistemul informatic TRACES nu permite reorientarea animalelor pe traseul spre un abator din România în vederea abatorizării. Până la această oră, nu avem o rezolvare, situația ne depășește. Știm că animalele au fost totuși descărcate în vama românească. Încercăm să rezolvăm problema alături de autorități, dar multe telefoane sunt închise, responsabilitatea pare o noțiune greu de înțeles. Să nu uităm totuși că sunt porcii României, care se află pe teritoriu românesc”, a mai spus președintele ACEBOP.

Camionul cu aproximativ 200 de porci este blocat, încă de sâmbătă, la vama Albița, în zona neutră dintre România și Republica Moldova.

AGERPRES/(AS — autor: Mariana Nica, editor: Andreea Marinescu, editor online: Anda Badea)

Sursa Agerpres | Economie
https://www.agerpres.ro/economie/2017/12/11/daea-despre-transportul-de-porci-blocat-la-granita-animalele-sunt-ingrijite-hranite-si-adapate-reprezentantii-ansvsa-sunt-la-chisinau-pentru-reglementarea-situatiei-20-50-37

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *