Dan Barna, noul președinte USR: Începem o nouă etapă, miza noastră este să creștem ca partid

Noul președinte al Uniunii Salvați România, Dan Barna, a ținut un discurs de mulțumire la finalul congresului extraordinar de la Poiana Brașov în care a susținut că miza USR este extinderea partidului.

”Dragi colegi, vă mulțumesc!  Vă mulțumesc în primul rând vouă, celor care ați decis să veniți la acest congres. Unii de peste ocean, unii de la mii de kilometri din Europa, sau din alte părți ale lumii, și mă refer la colegii din diaspora. Vă mulțumesc că ați venit pentru că ați înțeles că a face politică înseamnă să accepți jocul democratic al politicii. Cel mai important lucru este că acceptăm că trebuie să mergem mai departe  și nu putem să rămânem pe loc. Acesta este meritul vostru, al fiecăruia dintre voi și vă mulțumesc foarte mult personal.

Momentul acesta vreau să fie momentul în care încheiem o etapă, etapa în care am fost până astăzi, până înaintea acestui Congres, cu tot ce a însemnat ea, cu bune și rele, și începem etapa despre care v-am vorbit în discurs, începem etapa în care ne respectăm regulile și instituțiile, începem etapa în care avem dialog. Am promis și vă respun acest lucru: voi avea dialog cu fiecare parte, element și structură, din acest partid. Una din primele acțiunii pe care le voi face săptămâna viitoare va fi să iau legătura cu fililale care au decis să nu vină la acest congres pentru a găsi varianta corectă pentru a închide această zbatere în care a fost partidul până acum, pentru a putea să mergem mai departe la cea de-a treia direcție, la extindere.

Miza noastră este să creștem ca partid, să creștem teritorial, să atragem oameni în partid, oameni noi, să colaborăm cu resursele din societate și chiar să fim partidul acela de opoziție despre care vorbim cu prietenii și pe care îl așteaptă societatea. Congresul este statutar și legitim datorită numărului mare dintre voi care ați venit să votați astăzi și acesta este elementul cel mai important.

Ultima parte a discursului sunt mulțumirile pe care trebuie să le fac. Vreau să îi mulțumesc lui Elek Levente, pentru că a dus partidul la acest congres. Este meritul lui pentru că a rezistat unei perioade foarte dificile în partid. Îți mulțumesc Elek. Felicitări!

Vreau să le mulțumesc lui Vlad Alexandrescu și lui Cristian Seidler pentru felul în care am avut această campanie electorală în țară pentru că am reușit să nu facem o campanie urâtă. Am reușit să facem o campanie în care am dezbătut idei și viziuni despre USR. Multe din elementele din programele și ale lui Vlad și ale lui Cristian sunt necesare și valoroase și le voi folosi în mandatul pe care mi l-ați acordat. Vreau să mulțumesc filalei Ilfov care a organizat acest congres. E o reușită! E un congres care a făcut să fie vizibil și în exterior este un partid care chiar merge mai departe.

Următoarele muțumiri le trimit către filiala Sibiu, către colegii mei alături de care am pornit la acest lucru și alături de ei am ajuns aici, în fața voastră și am primit votul vostru. Cum e frumos și normal, mulțumesc familiei mele și soției mele Olguța pentru că m-a susținut în drumul acesta.

De luni, după congres, vreau ca fiecare dintre voi să vă bateți capul cu ideile multe pe care mi le-ați spus în campanie, care ar putea să ajute partidul, și să ni le trimiteți mie, Biroului Național, colegilor din conducerea filialelor. E o perioadă în care putem să facem lucruri. Eu asta vă promit, că va fi o perioadă în care putem să facem lucruri. Primul lucru pe care îl facem săptămâna viitoare e să mergem  la Deva. Haideți împreună, la Deva, Arad și Sibiu să susținem candidații USR. E un prim pas din mulții pași pe care trebuie să îi facem împreună. Am mare încredere în voi! Mulțumesc mult!”

Foto: Octav Drăgan

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *