De ce a venit papa Francisc in Romania si despre ce nu au vrut politicienii sa vorbeasca

Romanii l-au primit cu entuziasm pe papa Francisc si surprinderea s-a vazut pe chipul Suveranului Pontif la Iasi, cand a dat la o parte gardul de protectie pentru a putea merge printre oamenii veniti sa se bucure de prezenta lui. Dar papa a venit in Romania si cu un mesaj pe care politicienii par a-l fi ignorat, in mod confortabil sau nu: recunoasterea caracterului criminal al regimului comunist.

Vizita papei Francisc in Romania a avut ca obiectiv major beatificarea celor sapte episcopi greco-catolici ucisi de regimul comunist din Romania.

A recunoaste martirajul prelatilor care au fost arestati, torturati, inchisi, infometati – unii dintre ei au murit in temnita, altii dupa eliberare, in urma suferintelor provocate de detentia inumana, iar inuman inseamna aici infometare, negarea dreptului la asistenta medicala si tortura – de autoritatile statului comunist inseamna, in mod direct, a admite caracterul criminal al regimului comunist.

Dincolo de mesajele sociale pe care papa le-a transmis, in linia discursului pe care l-a consacrat la conducerea Vaticanului, si de cele de oportunitate politica, Suveranul Pontif a facut un gest diplomatic si geopolitic major: denuntarea crimelor comuniste, in mod oficial.

A facut acest lucru in Romania, unde in mandatul presedintelui Traian Basescu si sub coordonarea Comisiei Tismaneanu, comunismul a fost condamnat. Comunismul in ansamblu sau nu este incriminat la nivelul Uniunii Europene, care, cu greu, a admis intr-o declaratie a Parlamentului European ca Holodomorul – crimele in masa comise de sovietici in satele din Ucraina, prin infometare – a fost genocid.

Desi el insusi trecut printr-o oribila dictatura, cea a juntei militare din Argentina, careia nu i s-a opus frontal si aici e unul dintre reprosurile care i se aduc, papa Francisc si-a facut deja o politica din denuntarea regimurilor abuzive. Anul trecut, a recunoscut in mod istoric masacrul armean comis de Imperiul Otoman, primul genocid al secolului al XX-lea.

Din punctul de vedere al asumarii politice, papa Francisc este un continuator al papei Ioan Paul al II-lea, cel care a denuntat deschis comunismul si caruia i se datoreaza in mare masura rezistenta poloneza in fata unei puteri inumane. Mesajele pe care le-a transmis in Romania s-au situat pe trei paliere:

  • Social: Agenda papei Francisc este din capul locului una orientata catre temele asa-zise de stanga, in principiu catre categoriile vulnerabile ale societatii.

Nu e nimic straniu in asta, accentele sunt mai puternice la papa Francisc, dar e vorba despre rolul social pe care Biserica Catolica si l-a asumat. Incepand cu numele pe care si l-a ales – Francisc -, acest sef al Vaticanului a facut o misiune din a da voce marginalizatilor si saracilor.

A vorbit Suveranul Pontif despre cei saraci, intr-o tara in care jumatate dintre copii nu mananca trei mese pe zi si in care abandonul scolar ramane cronic, din cauza saraciei.

A vorbit papa Francisc si despre suferintele familiilor care nu pot ramane impreuna, pentru ca o parte lucreaza in afara tarii, pentru ca batranii si parintii lasati acasa sa poata trai o viata nu indestulata, ci decenta.

A vorbit papa Francisc si despre cei invizibili, despre cei marginalizati si discriminati, despre cei care nu sunt asezati la masa si nu sunt mangaiati.

  • Politic: Sa vii intr-o tara decimata de emigrare si in declaratia tinuta langa autoritatile tarii sa vorbesti despre dreptul romanilor care muncesc in afara granitelor la a-si trai viata in tara lor este un gest politic.

Si papa Francisc a dus acest gest pana la capat: s-a pozitionat, in mod simbolic, langa fiii si fiicele care sufera departe, pentru ca tara lor – Romania – nu le poate asigura conditii decente de munca si dezvoltare.

Mai mult, insa, papa Francisc si-a concentrat discursul tinut la Cotroceni pe dreptul fiecarui roman din diaspora de a trai in tara, daca vrea, la cateva zile dupa ce Guvernul, prin MAE, le-a incalcat dreptul la vot.

O semnificatie politica are si gestul de a merge in comunitatea de rromi, unde si-a cerut iertare in numele Bisericii, pentru discriminarile din trecut. Iar asta se intampla intr-o tara in care populatia de etnie rroma se confrunta in continuare cu segregarea, in pofida politicilor publice oficiale.

Mesajul politic cel mai puternic a venit insa de la Blaj, odata cu beatificarea celor sapte episcopi greco-catolici. Acestora le-a fost recunoscut martirajul nu numai in numele credintei, ci si in numele opozitiei fata de tiranie si fata de ideologia care vrea sa ocupe omul, luandu-i libertatea si demnitatea.

Intr-o tara care a ratat lustratia si in care vechile structuri inca ocupa subteranele, dar in care, in mod exceptional, regimul comunist a fost condamnat oficial, de la tribuna Parlamentului, papa Francisc a aratat cu degetul inspre inchisorile in care oamenii erau ucisi, pentru ca nu voiau sa abjure de la credinta lor si nici sa isi tradeze umanitatea.

Iar aceste teme fac parte dintr-o aceeasi poveste, care incepe cu Biserica Greco-Catolica si lupta ei pentru unitate nationala si non-discriminare sociala.

Cativa dintre cei sapte episcopi beatificati de papa au beneficiat de asa-numita paine pentru copiii saraci (tipaul), ca ajutor pentru a merge la scoala. Cu totiii au facut studii in afara tarii, s-au format intelectual la scoli de elita, si-au luat doctorate, pentru a se intoarce apoi in tara, unde au intors societatii ceea ce invatasera.

Episcopul Ioan Suciu era cunoscut pentru incursiunile in comunitatile de rromi, unde se juca cu copiii si le preda lectii. Legenda, consemnata in volumul recent aparut la Humanitas “Sapte vieti de sfinti romani”, spune ca Ioan Suciu imblanzea si serpii, o dovada fiind chiar un episod din curtea inchisorii.

Saracie, emigrare, intoarcere in societate si implicarea intr-un construct colectiv – iata teme care preocupa Romania de astazi, dar de care Romania se ocupa mai putin acum decat in vremea de dinaintea instaurarii dictaturii comuniste.

  • Religios: Asa cum este demonstrat si in excelentul volum “Martori ai fericirii. Sapte vieti de sfinti romani” (Francisca Baltaceanu si Monica Brosteanu), regimul comunist a pus in scena o intreaga strategie de culpabilizare a Bisericii Ortodoxe Romane. Prin implicarea unor prelati ortodocsi – patriarhul Justian Marina este cel care a vorbit cu episcopii incarcerati, secondat de viitorul Patriarh Teoctist – si prin incarcerarea celor sapte episcopi greco-catolici mai intai in subsolurile unor manastiri, Securitatea a vrut sa arunce intreaga vina a crucificarii Bisericii Greco-Catolice in carca BOR.

De fapt, lucurile nu au stat asa si exista documente care arata ca totul a fost opera Securitatii, bazata, fireste, pe complicitati din randul clerului ortodox. Cu o singura miscare, Securitatea a reusit atat sa distruga Biserica Greco-Catolica – nu si greco-catolicismul din Romania -, cat si sa compromita Biserica ortodoxa, trecand in contul ei crima.

Dar in temnitele comuniste si in afara lor au fost si martiri din randul clerului BOR. Cum se face, asadar, ca acestia nu sunt canonizati, iar Vaticanul beatifica episcopii greco-catolici?

Pentru ca Biserica Ortodoxa sa recupereze martiriul propriilor prelati, e nevoie de o confruntare mai ampla cu felul in care BOR, ca institutie, a interactionat cu puterea abuziva a dictaturii comuniste.

Opacitatea BOR in fata lamuririi acestui trecut vaduveste memoria sociala si lasa la liber teza Securitatii, ca BOR este vinovata de decimarea Bisericii Greco-Catolice.

Or, mesajul papei Francisc trebuie sa fie corect auzit si asumat la nivel de societate si de institutii politice.

Abia cu acest gest al Vaticanului de a denunta caracterul criminal al comunismului, un proces veritabil poate sa inceapa, in care nu este vorba – nici nu prea ar mai putea fi – despre pedepsirea calailor, ci despre cunoastere si asumare.

Papa Francisc a deschis primul an din cel de-al doilea secol al Romaniei mari cu acest imperativ al deschiderii trecutului, unul inca impovarator pentru multi dintre cei carora li s-a picurat sistematic in ureche ca au fost cu totii la fel de vinovati. Nu a fost deloc asa, a existat in Romania si disidenta, au existat, iata, si martiri, au existat si oameni care nu l-au tradat pe celalalt si care nu au participat la crime.

Discutia despre raul comunist a fost uzurpata in Romania de urmasii fostelor structuri, care au pus la cale, pentru ca ei sa aiba in continuare acces la resursele de putere, cea mai mare diversiune: toti romanii care au trait in comunism sunt partasi la rau si atunci cum sa judeci pe unul mai vinovat decat altul?

E o strategie diversionista, care a apasat pe butoanele omenesti ale rusinii.

Dincolo de imaginea luminoasa cu care a ramas Romania dupa vizita papei, asa cum s-a intamplat si dupa summit-ul de la Sibiu, exista si un strat grav al acestei veniri simbolice a Suveranului Pontif in Romania.

Din acest moment, nu poti admira felul in care papa stie sa se faca ascultat si iubit – probabil ca strategii politici urmaresc acum in derulare momentele acestei vizite – si in acelasi timp sa regreti comunismul sau sa votezi partide in a caror gena e inscrisa puterea discretionara.

In ceea ce priveste Biserica Ortodoxa, e un moment prielnic sa isi ingrijeasca propria memorie si sa isi cinsteasca propriii martiri, fara incrancenare si deschizandu-se cu adevarat societatii.

Urmareste Ziare.com si pe Facebook! Comenteaza si vezi in fluxul tau de noutati de pe Facebook cele mai noi si interesante articole de pe Ziare.com.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *