De ce ar putea deveni cannabisul leacul tuturor bolilor

C├ónd auzi de cannabis, te g├ónde╚Öti la droga╚Ťi, la ilegalit─â╚Ťi ╚Öi la cum ai putea ajunge dup─â gratii, dar, ├«n realitate, exist─â ╚Öi o parte ascuns─â a acestei plante at├ót de detestat─â de mul╚Ťi.

Se tot spune de c├ó╚Ťiva ani c─â planta cannabis ar putea fi leacul pentru boli ╚Öi sindromuri pentru care medicina modern─â ├«nc─â nu are tratament. P─ârerile sunt ├«mp─âr╚Ťite. unii spun c─â e doar o conspira╚Ťie a trafican╚Ťilor de marijuana care vor s─â-╚Öi ascund─â afacerile murdare ├«n spatele unor companii de cercetare legale. Al╚Ťii, dimpotriv─â, cred cu t─ârie ├«n efectele t─âm─âduitoare ale cannabisului, iar cei mai entuziasma╚Ťi sunt cei care au gustat din savoarea acesteia. ├Än sf├ór╚Öit, ÔÇťzeulÔÇŁ lor prime╚Öte meritele cuvenite.

Există un caz foarte interesant, cel al lui Jonas Duclos, care, la vârsta de 15 ani, doctorii l-au diagnosticat cu PRP, o boală genetică foarte rară, care îi afectează pielea și sângele și-i provoacă dureri groaznice. Partea cea mai gravă este că nu există un tratament pentru boala lui.

De pe la v├órsta de 17 ani, Duclos a ├«nceput s─â caute cu disperare o metod─â prin care s─â amelioreze durerile ╚Öi, ├«ntr-un final, a g─âsit-o ├«n cannabis, ├«n ilegalitate, la ├«nceput, dup─â cum te-ai a╚Ötepta. Potrivit afirma╚Ťiilor lui Duclos, cannabisul s-a dovedit mai eficient dec├ót oricare alt medicament cu care ├«l dopau doctorii. Se putea s─â aib─â o p─ârere contrar─â? Nimeni nu ╚Ötie precis pentru c─â se fac extrem de pu╚Ťine studii asupra efectelor acestei plante.

Dar, s─â ne ├«n╚Ťelegem: nu e vorba de a fuma marijuana pentru a te vindeca de orice boal─â ╚Öi durere. Poate c─â pentru unii e, dar cannabisul con╚Ťine mai multe componente chimice despre care ├«nc─â se ╚Ötiu foarte pu╚Ťine. Potrivit teoriei pe care ne-o tot spun sus╚Ťin─âtorii plantei, medicina bazat─â pe cannabis studiaz─â ╚Öi extrage acele componente pentru medicamente cu efecte benefice.

Crezi că de aici mai e doar un pas către dopaj? Posibil. Dar, chiar și așa, nu se cunosc atât de multe despre cannabis și mă refer aici la date certe.

Dup─â cum spune ╚Öi Duclas, care ╚Öi-a dedicat via╚Ťa studiului pentru aceast─â ramur─â controversat─â a medicinei, oric├ót de mult s-ar ├«ncerca eviden╚Ťierea efectelor benefice ale cannabisului, nu exist─â ├«nc─â dovezi ╚Ötiin╚Ťifice care s─â certifice acele efecte. ╚śi nu exist─â dovezi pentru c─â, ├«n cele mai multe p─âr╚Ťi ale lumii, cercetarea cannabisului nu este omologat─â. De unde fac rost de cannabis pentru studiu ceilal╚Ťi? Mai bine nu ne ├«ntreb─âm.

Duclos a devenit un om dedicat acestei industrii a cannabisului (nici nu-i de mirare) și lucrează la extragerea așa-numitului CBD, un compus al cannabisului care e folosit la crearea unui medicament numit CBD420.

CBD este unul dintre sutele de compu╚Öi chimici ai plantei ╚Öi deja e considerat un panaceu al tuturor problemelor medicale ╚Öi al afec╚Ťiunilor de ordin fizic, dar ╚Öi psihic.

Spre deosebire de consumul sub form─â de dopaj/drog, CBD nu te drogheaz─â. Dimpotriv─â, ac╚Ťioneaz─â precum restul medicamentelor, iar cei din industrie spun c─â ajut─â la combaterea spasmelor provocate de epilepsie, tremur─âturile Parkinsonului, iar balsamul de CBD amelioreaz─â afec╚Ťiuni ale pielii.

S─â fi avut ├«n tot acest timp panaceul chiar sub nasul nostru, dar s─â fi fost ├«ndemna╚Ťi cu bun─â ╚Ötiin╚Ť─â s─â-l ignor─âm? Nu ╚Ötie nimeni, doar c─â are o reputa╚Ťie jalnic─â.

Sursa | Play Tech

Las─â un r─âspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *