De ce au fost achitati ofiterii de Securitate judecati pentru moartea lui Gheorghe Ursu

In cazul uciderii inginerului Gheorghe Ursu, autoritatile comuniste nu au actionat cu intentie directa pentru a-l anihila, moartea acestuia a fost determinata de actiunile “excesive, particulare, conjugate” ale mai multor persoane, dintre care trei au fost condamnate definitiv: fostul sef al Directiei de Cercetari Penale a Militiei, colonelul Tudor Stanica, fostul sef al Arestului Militiei, colonelul Mihai Creanga, si detinutul Marian Clita, informator al Militiei.

Aceasta este concluzia judecatorului Mihaela Nita de la Curtea de Apel Bucuresti, in motivarea sentintei de achitare in cazul fostilor ofiteri de Securitate Marin Parvulescu si Vasile Hodis, acuzati de infractiuni contra umanitatii, acuzatii legate de ancheta care a dus la decesul in arest al disidentului Gheorghe Ursu.

E vorba de un caz in care procurorii cerusera pedepse de 25 de ani de inchisoare in cazul celor doi fosti ofiteri.

Insa Mihaela Nita a hotarat schimbarea incadrarii in acest caz in infractiunea de tratamente neomenoase si achitarea lui Marin Parvulescu si Vasile Hodis.

Achitare a primit si fostul ministru comunist de Interne, Tudor Postelnicu, decedat in august 2017, pentru infractiunea de complicitate la tratamente neomenoase. Ultimul cuvant in acest caz il va avea Inalta Curte de Justitie.

Este o sentinta care a starnit numeroase reactii in societatea civila, dar si din partea copiilor lui Gheorghe Ursu, care au anuntat ca vor contesta sentinta.

Principalele concluzii

Cele mai importante concluzii din aceasta sentinta cu miza istorica:

– Securitatea nu ar fi intentionat sa-l ucida pe Gheorghe Ursu.
– Politia politica a lui Nicolae Ceausescu era interesata de informatiile detinute de inginer.
– Nu sunt probe din care sa reiasa ca Pirvulescu si Hodis au exercitat violente asupra lui Ursu.
– Autoritatile comuniste au incercat sa tainuiasca imprejurarile si cauzele reale care au condus la decesul inginerului.

– Intre organele de Securitate si Militie, care l-au anchetat pe Gheorghe Ursu, a existat o colaborare, iar torturarea inginerului in celula ar fi fost facuta in interesul organelor de Securitate.
– De-a lungul timpului, organele de urmarire penala nu au efectuat o ancheta efectiva menita sa stabileasca toate persoanele, din toate institutiile si structurile statului, responsabile de uciderea lui Ursu.
– Autoritatile responsabile pentru ancheta nu au adoptat toate masurile care ar fi permis in mod rezonabil identificarea si sanctionarea tuturor persoanelor responsabile in timp util, cu atat mai mult cu cat au fost sesizate inca de la inceputul anului 1990, dupa circa 4 ani de la savarsirea faptei.

– In opinia Curtii, Gheorghe Ursu nu a fost un disident politic, acesta nefiind un opozant pe fata al regimului comunist si al conducatorului partidului comunist.

Citeste si: Prima reactie a fiului lui Gheorghe Ursu, dupa achitarea fostilor ofiteri de Securitate: Sunt stupefiat. E o incredibila bataie de joc, o imensa nedreptate

Acuzatiile

Potrivit rechizitoriului procurorilor, in perioada ianuarie-noiembrie 1985, inginerul disident Gheorghe Emil Ursu a facut obiectul urmaririi informative si judiciare, pentru acte sau fapte considerate ostile regimului comunist, fiind arestat la 21 septembrie 1985 si decedand in 17 noiembrie 1985, in Spitalul Penitenciar Jilava.

“Pentru a disimula adevaratul obiect al cercetarii disidentului Ursu Gheorghe Emil si pentru a putea face dovada ca nu exista un dosar politic pe numele acestuia, organele de securitate au inventat infractiunea de detinere si operatiuni interzise cu mijloace de plata straine”, potrivit Parchetului Inaltei Curti de Casatie si Justitie.

Practic, in timp ce Ursu era cercetat de Securitate pentru ideile sale ostile regimului comunist, Militia il cerceta pentru o infractiune de drept comun.

Securitatea era interesata de aspecte cum ar fi legaturile lui Gheorghe Ursu cu postul de radio Europa Libera, relatiile si discutiile acestuia cu lumea literara si artistica din tara si din diaspora, precum si impresiile consemnate in jurnalul acestuia despre politica statului si despre conducatorii partidului si statului comunist.

Ofiterii de Securitate care s-au ocupat de cazul sau, Marin Pirvulescu si Vasile Hodis, sunt acuzati ca au exercitat actiuni represive si sistematice fata de Gheorghe Ursu, in perioada in care acesta a facut obiectul urmaririi informative si judiciare pentru acte sau fapte considerate “ostile regimului comunist”.

Potrivit procurorilor, ei ar fi participat la torturarea sistematica si, in final, la uciderea disidentului.

Marin Pirvulescu si Vasile Hodis au respins acuzatiile procurorilor.

Ce voia sa afle Securitatea

Pentru a da aceasta sentinta, Mihaela Nita a audiat zeci de martori: subofiteri si ofiteri de Securitate si de Militie, dar si fosti detinuti de drept comun si politici.

Potrivit motivarii instantei, cat timp a fost in arest, Ursu a fost cercetat simultan de Militie si de Securitate. Asta chiar daca ancheta Securitatii fusese clasata, iar cazul fusese trimis oficial la Militie, cea care a decis arestarea disidentului.

Totusi, nu ar fi probe ca cei doi fosti ofiteri s-ar fi implicat in anchetare dupa arestare.

Inculpatii Pirvulescu Marin si Hodis Vasile nu au recunoscut comiterea faptelor pentru care s-a dispus trimiterea in judecata, negand orice implicare in anchetarea victimei dupa luarea masurii arestarii preventive, celelalte probe neoferind certitudini cu privire la acest aspect“, se arata in motivare.

Curtea de Apel Bucuresti a apreciat ca nu opiniile personale ale lui Gheorghe Ursu despre conducerea de stat si de partid si politica partidului comunist sau consemnarile sale denigratoare, jignitoare la adresa conducatorului statului au generat anchetarea sa in continuare si de organele de Securitate, actiunile intreprinse de lucratorii de securitate nefiind, in mod evident, de razbunare.

De altfel, in perioada respectiva erau foarte multi romani care isi exprimau dezacordul fata de politica de partid si de stat de la acea vreme sau pareri insultatoare, calomnioase la adresa conducerii de stat si partid, insa nu a fost supusi unui astfel de regim, care sa conduca la eliminarea fizica a persoanei respective, fiind utilizate alte metode pentru temperarea acestora“, explica judecatorul Nita.

Bagat in celula cu informatorii Militiei

Un astfel de caz ar fi cel al poetei Nina Cassian, asupra careia Securitatea a actionat prin retea si prin persoane de incredere in vederea recuperarii si influentarii sale pozitive, iar la 9 septembrie 1985 a plecat in SUA, dand curs invitatiei Universitatii din New York, care i-a acordat o bursa.

“Curtea apreciaza ca motivul cel mai probabil al anchetarii de catre lucratorii de securitate au fost in fapt alte informatii pe care le detinea victima Ursu Gheorghe, ce prezentau interes pentru organele de securitate, informatii ce nu au fost oferite de acesta cu ocazia audierilor anterioare in legatura cu consemnarile din jurnalul sau.

Astfel se explica si imprejurarea ca victima Ursu Gheorghe a fost incarcerata intr-o celula impreuna cu informatori ai Militiei, Clita Marian si Radu Gheorghe, si faptul ca nu i s-a permis sa ia legatura cu familia, martorul P.D. precizand ca victima era plasata in camera cu cei doi informatori care trebuiau sa obtina informatii de la victima“, sustine judecatorul.

In plus, Ursu recunoscuse detinerea de valuta in timpul anchetei, “este evident ca plasarea acestuia in celula cu Clita Marian si Radu Gheorghe viza obtinerea de la acesta a unor informatii ce interesau organele de securitate”.

“Nu se poate retine ca au exercitat violente”

In mod cert, instanta a stabilit ca Pirvulescu si Hodis au realizat ancheta de la Securitate in acest caz, au participat la efectuarea perchezitiei domiciliare si la audierea repetata a lui Gheorghe Ursu.

“Pe baza probelor administrate nu se poate retine ca, in aceasta perioada, cei doi lucratori de Securitate au exercitat violente asupra victimei”, concluzioneaza Curtea de Apel Bucuresti.

Judecatorul Mihaela Nita face trimitere si la ceilalti inculpati care au fost condamnati in acest caz: detinutul Marian Clita – cel care l-ar fi batut pana la moarte pe Gheorghe Ursu, la ordinele coloneilor de Militie Tudor Stanica si Mihai Creanga.

Martorii din aceste cazuri ar fi oferit diverse nume de ofiteri care-l scoteau la audieri pe Ursu.

Dupa momentul arestarii preventive, Curtea constata ca, in decursul timpului, in cele trei cauze, privind pe Clita Marian, Stanica Tudor si Creanga Marian, precum si in prezenta cauza, au fost indicati mai multi lucratori ai Departamentului Securitatii Statului implicati in cercetarea victimei, fiind vehiculate mai multe nume“, se arata in decizie.

Tainuirea comunistilor

Atunci cand a motivat schimbarea incadrarii infractiunilor, judecatorul Mihaela Nita atrage atentia ca autoritatile comuniste au incercat sa tainuiasca imprejurarile in care Ursu a murit.

Curtea are in vedere in sensul celor aratate ca, dupa decesul victimei Ursu Gheorge, la data de 17 noiemebrie 1985, s-au depus toate eforturile de catre autoritatile statului pentru a tainui imprejurarile si cauzele reale care au condus la decesul acesteia, pentru a zadarnici aflarea adevarului si evident pentru a se evita tragerea la raspundere penala a tuturor persoanele responsabile.

Se impune a fi mentionat ca inca de la inceputul anului 1990, membrii familiei victimei Ursu Gheorghe au solicitat efectuarea de cercetari cu privire la circumstantele ce au condus la decesul victimei si persoanele responsabile, ancheta debutand in acelasi an”, se arata in motivare.

Anchetele, trenate

Asa s-a ajuns la condamnarile date lui Stanica, Creanga si Clita.

“Curtea constata, astfel cum rezulta din istoricul acestei cauze, ca o perioada indelungata de timp organele de urmarire penala nu au depus diligentele necesare si nu au efectuat o ancheta efectiva, menita sa stabileasca toate persoanele, din toate institutiile si structurile statului, responsabile de uciderea victimei Ursu Gheorghe, tragerea la raspundere penala a acestora pentru infractiunile prescriptibile, ce eventual puteau fi retinute in sarcina acestora.

Ancheta in cauza privind pe victima Ursu Gheorghe a fost marcata de perioade semnificative de inactivitate, de abia in anul 2014, ca urmare a plangerilor repetate ale partii civile Ursu Andrei Horia – fiul victimei, aceasta a fost reluata ca urmare a infirmarii dispuse prin ordonanta nr. 2688/C/2014 din 5 noiembrie 2014 a procurorului general al Parchetului de pe langa Inalta Curte de Casatie si Justitie, fiind finalizata prin emiterea rechizitorului, ce formeaza obiectul prezentei cauze”, mai arata magistratul.

Militia tortura pentru Securitate

Mihaela Nita sustine si ca intre organele de Securitate si Militie, care l-au anchetat pe Gheorghe Ursu, a existat o colaborare, iar torturarea inginerului in celula ar fi fost facuta in interesul organelor de Securitate.

Este evident, in opinia Curtii, ca in vederea audierii victimei Ursu Gheorghe de catre organele de securitate, in timp ce se afla in Arestul Directiei Cercetari Penale a Inspectoratului General al Militiei, arestat preventiv pentru o infractiune de drept comun, a existat o coniventa infractionala intre factorii de decizie din cadrul structurilor competente din cadrul Departamentului Securitatii Statului si cele din cadrul Inspectoratului General al Militiei, respectiv Stanica Tudor si Creanga Mihai, incarcerarea victimei cu cei doi informatori Clita Marian si Radu Gheorghe si tratamentul la care a fost supusa victima in arest realizandu-se in interesul organelor de securitate“, explica judecatoarea.

Nu s-au adoptat masuri

Potrivit acesteia, la nivelul anului 2014, momentul trimiterii in judecata, dupa aproape 30 de ani de la decesul lui Ursu, pentru infractiunile pentru care se putea dispune tragerea la raspundere penala a tuturor persoanelor implicate, de abuz in serviciu, cercetare abuziva, supunerea la rele tratamente, tortura, instigare la infractiunea de omor calificat sau represiune nedreapta, prevazute de Codurile penale in vigoare, termenul de prescriptie a raspunderii penale era deja implinit, astfel incat trimiterea in judecata nu mai era posibila decat pentru infractiunile imprescriptibile.

“Autoritatile responsabile pentru ancheta nu au adoptat toate masurile care ar fi permis in mod rezonabil identificarea si sanctionarea tuturor persoanelor responsabile in timp util, cu atat mai mult cu cat au fost sesizate inca de la inceputul anului 1990, dupa circa 4 ani de la savarsirea faptei”, arata Curtea de Apel Bucuresti.

Ursu a fost disident?

Judecatorul a mai aratat ca, dupa decembrie 1989, prin disident, folosit in sens pozitiv, s-a inteles acea persoana cu opinii opuse celor ale regimului totalitar, care avusese indrazneala sa-l infrunte pe Nicolae Ceausescu, cu o atitudine deschisa, opozitionista fata de puterea comunista, luptand pentru libertate.

“In opinia Curtii, nu se poate aprecia, in contextul celor aratate, ca victima Ursu Gheorghe a fost un disident politic, acesta nefiind un opozant pe fata al regimului comunist si al conducatorului partidului comunist.

Victima nu si-a manifestat public dezacordul fata de politica si conducerea de stat si partid, astfel incat sa devina din acest punct de vedere o persoana periculoasa pentru securitatea statului, datorita posibilitatii influentarii opiniei politice si a instigarii populatiei impotriva conducerii de stat si partid.

Opiniile si nemultumirile sale au fost exprimate fie in jurnalul sau intim, ce nu a fost dat publicitatii, sau prin materialele transmise la postul de radio Europa Libera, unde insa nu a fost mentionat numele sau, sau prin pareri exprimate la locul de munca, dar care nu au fost in masura sa atraga atentia organelor de securitate, fiind arestat si detinut pentru infractiuni de drept comun.

De altfel, cu ocazia avertizarii sale la locul de munca, victima Ursu Gheorghe a precizat ca regreta faptele si s-a angajat sa nu mai comita astfel de fapte”, se arata in motivare.

Totodata, instanta arata ca, la vremea respectiva, existau numerosi cetateni romani care intr-un cerc restrans isi manifestau dezacordul cu privire la regimul comunist si conducerea statului, insa este evident ca, in lipsa unei atitudini critice vehemente, acestia nu puteau fi caracterizati ca si disidenti.

De asemenea, este de notorietate ca, in regimul comunist, cetatenii romani obtineau foarte greu permisiunea de a se deplasa intr-o tara occidentala, plecarea cetatenilor romani in strainatate, mai ales in Occident, fiind atent monitorizata de organele de securitate, inainte de plecare si dupa revenirea in tara.

Cu toate acestea, victimei Ursu i s-a acordat, la solicitarea sa, de fiecare data, permisiunea de a calatori in Occident si viza pentru a se deplasa in SUA la fiica sa, careia, de asemenea, i s-a incuviintat sa paraseasca definitiv tara, fiind o situatie de exceptie in regimul comunist, cu atat mai mult cu cat victima a efectuat mai multe astfel de calatorii“, mai explica magistratul.

Judecatorul a facut aceasta demonstratie pentru a arata ca Ursu nu a fost “o persoana cazuta sub puterea adversarului, in contextul unei situatii de conflict”, asa cum este definitia infractiunii tratamente neomenoase.

“Este adevarat ca autoritatile comuniste au incercat si reusit suprimarea fizica si psihica a unui numar foarte mare de romani, in special intelectuali de elita si personalitati din toate domeniile vietii sociale, uneori prin torturi inimaginabile, insa dupa anul 1965, nu se poate retine o intentie clara de exterminare sistematica fizica si psihica din partea autoritatilor statului a tuturor opozantilor politici, fiind utilizate alte metode, ca si in cazul poetei Nina Cassian, pentru temperarea si controlarea acestora, respectiv influentarea pozitiva a persoanei, in sensul renuntarii la astfel de preocupari, prin intermediul familiei, prietenilor, colegilor, precum si arest la domiciliu, urmarire informativa, filaj, interceptari“, motiveaza Curtea de Apel Bucuresti.

Cine este vinovat de moartea lui Ursu

Politica statului roman la acea data nu ar fi fost una de reprimare a formelor de opozitie fata de regimul politic si conducatorul statului prin violenta si eliminare fizica.

Si aceasta demonstratie este facuta pentru a arata ca nu a existat o intentie sistematica din partea autoritatilor de aplicare a unor astfel de tratamente tuturor opozantilor politici ai regimului totalitar comunist sau asupra unui numar suficient de mare de persoane, care sa fie in masura sa conduca la concluzia ca sunt indeplinite conditiile prevazute prevederile infractiunii de tratamente neomenoase.

“Imprejurarea ca victima Ursu Gheorghe, in timp ce era arestata preventiv pentru comiterea unor infractiuni de drept comun, era anchetata in continuare neoficial de organele de securitate, cel mai probabil, pentru a furniza informatii cu privire la persoanele mentionate in jurnalul sau, nu este in masura sa justifice, in contextul celor aratate, retinerea calitatii sale de disident politic.

Curtea apreciaza ca actiunile excesive, particulare, conjugate, ale mai multor persoane care au incalcat legea, dintre care trei au fost condamnate definitiv, au condus la acest rezultat regretabil, respectiv decesul victimei Ursu Gheorghe.

In contextul celor aratate, Curtea nu va mai analiza si celelalte elemente constitutive ale infractiunii prevazute de art. 358 Codul penal din 1969, forma de participatie penala, autorat sau complicitate, astfel cum s-a retinut in sarcina fiecarui inculpat, discutabila, de altfel, intrucat nu mai prezinta relevanta juridica, in conditiile in care pentru orice alte infractiuni nu se mai poate proceda la tragerea la raspundere penala a inculpatilor, intrucat termenul de prescriptie speciala s-a implinit”, conchide Curtea de Apel Bucuresti.

Urmareste Ziare.com si pe Facebook! Comenteaza si vezi in fluxul tau de noutati de pe Facebook cele mai noi si interesante articole de pe Ziare.com.

Citeste continuarea acestui articol… .

Sursa/Ziare.com

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *