De ce Marte va străluci neobișnuit de puternic vara aceasta

Marte va străluci mult mai puternic pe cerul nopții în următoarele luni, iar asta se datorează unui fenomen astronomic ușor special.

Nu, Marte nu e retrograd și nici nu e vorba de vreun mass de Yahoo Messenger, care îți spune că Marte se va vedea la fel de mare ca Luna pe 27 august, an de an. De data asta e vorba de treburi serioase. De-a lungul câtorva săptămâni, în iulie și în august, Marte va fi la cea mai mică distanță de Pământ, din 2003 și până acum.

În 2003, Marte s-a apropiat la 56,16 milioane de kilometri de Pământ, stabilind un record care nu mai fusese atins de aproximativ 60.000 de ani. În această vară, Pământul și Marte se vor apropia din nou, undeva la 57,61 de milioane de kilometri, pe data de 31 iulie.

Opoziția lui Marte, în timpul căreia Planeta Roșie, Pământul și Soarele sunt aliniate, va avea loc pe 27 iulie, iar acest eveniment are loc o dată la 26 de luni. În acest an, în timpul opoziției, Marte va ajunge și la periheliu, iar asta face aliniamentul mai special și permite ca Planeta Roșie să ajungă mai aproape de Terra.

Marte va fi cel mai strălucitor pentru privitori pe 31 iulie. Planeta Roșie va răsări la ora 3:25, ora locală, în noaptea dinspre 30 și 31 iulie. Apoi, de-a lungul lunii august, planeta își va păstra intensitatea luminoasă sporită.

Într-adevăr, evenimentul de acum nu va depăși recordul de apropiere din 2003, dar opoziția perihelică e un eveniment în sine, demn de reținut pentru aproape două decenii de acum încolo. Următoarea apropiere a celor două planete, la o distanță similară, va avea loc pe 15 septembrie 2035.

Sursa | Play Tech

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *